AcasăNews AlertVor arunca judecătorii la coş voturile a peste 8,4 milioane de români?...

Vor arunca judecătorii la coş voturile a peste 8,4 milioane de români? CCR amână pentru mâine decizia privind referendumul!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Şedinţa Curţii Constituţionale pe tema rezultatului referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost amânată pentru joi, astfel încât Curtea să poată cere informaţii de la instituţii abilitate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Şedinţa a început în jurul orei 14.00. Documentele cu rezultatele finale ale referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui au ajuns miercuri de la Biroul Electoral Central la Curtea Constituţională.
Participarea la referendum a fost de 46,24%, iar dintre alegători, 87,52% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, iar 11,15% s-au pronunţat împotrivă, potrivit rezultatelor finale ale referendumului din 29 iulie, anunţate miercuri de BEC.
Din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, de 18.292.464, au participat la referendum 8.459.053, reprezentând 46,24%. Din aceştia, 7.403.836 (87,52%) persoane au votat „Da”, 943.375 (11,15%) au votat „Nu”, iar 111.842 (1,32%) au fost voturi nule.

Curtea Constituţională este instituţia care validează sau invalidează rezultatele referendumului de demitere a preşedintelui României, prin hotărâre.
Miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip, au sesizat Curtea Constituţională, susţinând, între altele, că baza legală în care a fost convocat referendumul din 29 iulie a fost OUG 41, care elimina cvorumul.
Şi USL a anunţat că, miercuri dimineaţă, a depus la CC o sesizare privind referendumul din 29 iulie, dar că, din respect pentru independenţa justiţiei, nu va face public conţinutul acesteia.
Pe de altă parte, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a solicitat Curţii Constituţionale amânarea pronunţării în privinţa referendumului din 29 iulie, până la stabilirea numărului real al cetăţenilor cu drept de vot la această dată.
Validarea sau invalidarea referendumului depinde de voturile a şase judecători ai Curţii Constituţionale, întrucât plenul CC decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilităţii rezultatului consultării directe a cetăţenilor.
Potrivit alineatului 1 al articolului 46 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor alin.(1), Curtea Constituţională poate cere informaţii de la autorităţile publice.
Biroul Electoral Central este obligat să prezinte, la solicitarea Curţii Constituţionale, informări asupra fazelor şi operaţiunilor de desfăşurare a referendumului, stipulează următorul alineat.
De regulă, pe sesizările obişnuite adresate, plenul Curţii decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA