VOLEI La mijlocul acestei săptămâni este programată etapa a patra, din cadrul turneului pentru locurile 7-12, a campionatului diviziei A1 de volei masculin. În cadrul acestei runde, Știința Explorări va juca acasă cu Unirea Dej, miercuri, de la ora 18. Partida va fi arbitrată de Daniel Hadade și Ionuț Buciu (Zalău), în timp ce observator FRV va fi Ioan Buhățel.
Explorări ocupă în acest moment locul 7 în clasament, cu 34 de puncte, Unirea situându-se pe poziția a 10-a, cu 22 de puncte.
În sezonul regulat, cele două formații și-au împărțit victoriile, valorificându-și avantajul terenului propriu. Băimărenii s-au impus în tur cu 3-0, în timp ce dejenii și-au luat revanșa în retur cu 3-2.
Meciul se va disputa în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare, cu începere de la ora 18:00.
Programul etapei a patra, din faza a II-a a campionatului (miercuri, 29 martie):
Grupa 1-6
– CSM București – Tricolorul Ploiești (ora 17)
– CSVM Zalău – SCMU Craiova (ora 18, Digi Sport 4)
– Steaua – Arcada Galați (ora 20.15)
Grupa 7-12
– VCM LPS Piatra Neamț – Universitatea Cluj (ora 16)
– Banatul Caransebeș – Știința Bacău (ora 17)
– Știința Explorări – Unirea Dej (ora 18, LIVE SCORE pe www.stiintaexplorari.ro)
Sursă info și foto.