Florence Joy Enns este o faimoasă cântăreață din Germania, scriitoare și actriță. Îi place să călătorească și să viziteze țări din Europa, Israel și Statele Unite. Cântă la chitară și pian, vorbește germană nativ și engleză foarte bine. Majoritatea melodiilor din albumul intitulat “Only Hope” sunt în engleză.
În 2006, cu ocazia inaugurării Campionatului Mondial de Fotbal, Florence Joy a fost invitată să cânte în catedrala din Munich. La un an după acest eveniment, ea a jucat rolul unei fete drăguțe, numită “Jasmin”, în serialul german “Ahornallee”. De asemenea, Florence este autoarea unei cărţi cu titlul “I want to live truthfully and real”, în care povestește despre experiența avută în timpul castingului emisiunii din Germania “A Star Search 2″ și în special, despre felul în care își trăiește viața cu Dumnezeu.
Florence (Büttner) s-a născut în Zeven, în nordul Germaniei, în apropierea Hamburgului, are o soră mai mare și un frate mai mic. Familia ei a locuit în Zeven, Tostedt, Dresden, Munich și Cologne. Relocările familiei sale au survenit din motive de serviciu, exceptând ultima mutare a cântăreţei, datorată căsătoriei. Florence are doi copii, un fiu, Lennox, născut în 2009, și o fetiță, Kiana, născută în 2012.
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poți spune ceva despre soțul tău? Când și unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Octavian D. CURPAŞ (O.D.C.): Îmi poți spune ceva despre soțul tău? Când și unde l-ai cunoscut? Cum l-ai descrie?
Florence Joy (F.J.): Soțul meu se numeşte Thomas Enns, este neamţ şi ne-am cunoscut în 2006. Eu și el cântam împreună cu un ansamblu de corzi. Este artist, muzician și cântăreț. Thomas este liderul unei grupări de tineri care se întâlnesc de două ori pe lună și studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea Cologne. Este un creștin devotat în întregime, entuziasmat de Dumnezeu. Partenerul meu de viaţă este o persoană iubitoare și sensibilă, cel mai minunat soț și tată.
O.D.C.: Eşti o persoană foarte ocupată. Cum e să fii mamă a doi copii?
F.J.: A fost întotdeauna visul meu să fiu mamă și asta e o mare bucurie pentru mine. Dar în acelaşi timp este și o mare provocare, o adevărată binecuvântare din partea lui Dumnezeu.
O.D.C.: La ce vârstă ai devenit creștină? Ce te-a făcut să te decizi să-I predai lui Isus viața ta? Cărei denominațiuni creștine aparții?
F.J.: Am crescut într-o familie creștină. Când aveam 13 ani, Dumnezeu mi-a revelat dragostea Lui și mi-a arătat că El este adevăratul meu Tată. Am dorit să fiu botezată în apă, acesta a fost momentul când am decis să trăiesc pentru Isus. Sunt membra unei biserici penticostale ce aparține de “Assemblies of God”. Pentru mine, denominațiunea nu e așa de importantă, mai importantă e relația mea personală cu Dumnezeu.
O.D.C.: Tocmai am ascultat una din piesele tale în germană și mi-a plăcut. Titlul spune “Mein Ziel”, am găsit-o pe youtube. Care e mesajul ei? Când și unde ai cântat-o ?
F.J.: Piesa spune: “Tu ești ținta mea, Tu ești pasiunea mea, Tu ești calea mea, Tu ești tăria mea. Te caut pe Tine, Fug către Tine Şi las trecutul în urmă. Tu ești tot timpul acolo, Tu ești motivul meu, ținta mea.” Tu-ul din această piesă se referă la Isus. Am cântat această piesă în biserica din Munich. A fost un serviciu divin live, pe postul național de televiziune german, la inaugurarea Cupei mondiale de Fotbal. Am avut oportunitatea de a împărtăși mărturia mea pe un post național de televiziune.
O.D.C.: Ai colaborat cu Hillsong pentru câteva piese în germană. Ce piese și când ai început colaborarea?
F.J.: Colaborarea a început în 2005, când am înregistrat primul album Hillsong în germană și am fost vocea principală în acel CD. De atunci, am fost invitată la unele conferințe Hillsong și de asemenea, să înregistrez şi alte CD-uri.
O.D.C.: Câte albume ai? “Only Hope” e primul tău album?
F.J.: Da, e primul și singurul album. Conține 13 cântece. Cele mai multe sunt în engleză și unul în germană.
O.D.C.: Care e cântecul tău preferat? Pe care îl consideri ca fiind cel mai bun?
F.J.: Este cântecul principal de pe albumul “Only Hope”, după care am dat şi titlul albumului. Acest cântec vorbește despre speranța pe care o avem în Isus și despre planul Său pentru viața noastră.
O.D.C.: Spune-mi câteva cuvinte despre cartea ta ”Ich möchte wahr echt leben!”
F.J.: Titlul se traduce “Vreau să trăiesc sincer și real” și aceasta este tema cărții. Cartea povesteşte experienţa mea la filmările spectacolului “A Star search 2″ și despre cum îmi trăiesc viața cu Isus. De asemenea, vorbește puțin despre familia mea, în perioada când am câștigat Star Search.
O.D.C.: De ce Israelul este cea mai importantă țară pentru tine?
F.J.: Este Țara Sfântă, țara oamenilor lui Dumnezeu. Susținem un proiect misionar numit AEBM (American European Bethel Mission). Am fost în Israel de câteva ori cu această organizație, în misiune, și am ajutat oamenii săraci.
O.D.C.: Ce țară ți-ai dori să vizitezi?
F.J.: Aș dori să merg în Australia.
O.D.C.: Ce știi despre România?
F.J.: Singura conexiune pe care am avut-o cu România a fost în biserica mea, unde aveam o prietenă româncă.
O.D.C.: Ce sărbătoare îți place cel mai mult și de ce?
F.J.: Îmi place Crăciunul pentru mesajul pe care îl transmite, acela că Isus a venit în lume ca om. Îmi plac, de asemenea, aranjamentele cu zăpadă și lumini și mirosul de prăjituri din bucătăria mea.
O.D.C.: Care sunt metodele de care te foloseşti pentru a avea o viață spirituală?
F.J.: Pentru mine este foarte important să citesc regulat din Biblie, să nu neglijez biserica, să particip la serviciile divine ale bisericii, chiar dacă sunt în călătorie, de multe ori. Rugăciunea este adevărata părtășie cu Dumnezeul meu.
O.D.C.: Care este cea mai importantă rugăciune la care ți-a răspuns Dumnezeu?
F.J.: El mi-a răspuns la rugăciune de când aveam 5 ani. A fost prima mea rugăciune importantă. M-am rugat lui Dumnezeu să îmi dea un frățior, chiar dacă părinții mei nu mai doreau să aibă încă un copil. Așa că, printr-un miracol, Dumnezeu a făcut-o pe mama să se răzgândească și am avut un frățior.
O.D.C.: Dacă ar fi să transmiți un mesaj pentru cei din jurul tău, ce ți-ai dori să le spui?
F.J.: Aș dori să le transmit că fiecare e iubit necondiționat și în totalitate de Isus Hristos. Fiecare a fost creat pentru un scop. Dragostea lui Isus poate și ne va elibera pe fiecare de orice păcat. Să fim deschişi ca indivizi și să Îl căutăm dincolo de realitatea aceasta pe Dumnezeu!
Octavian D. Curpas, Phoenix, Arizona