AcasăEvenimentVizita Patriarhului Daniel în Maramureșul Istoric la Memorialul Durerii, Vicariatul ortodox ucrainean,...

Vizita Patriarhului Daniel în Maramureșul Istoric la Memorialul Durerii, Vicariatul ortodox ucrainean, Protopopiatul ortodox și Mănăstirea Peri

spot_img

DISTRIBUIȚI

1. În a doua zi a vizitei canonice în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat în cursul după-amiezii mai multe obiective religioase şi culturale din Sighetul Marmaţiei.

Primul popas a fost făcut la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Fosta închisoare din Sighet a fost construită în anul 1897 ca închisoare de drept comun, însă în anul 1950 devine un loc de exterminare pentru elitele țării.
În spaţiul de reculegere şi rugăciune al muzeului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și delegația însoțitoare au aprins o lumânare în memoria tuturor celor care au trecut la Domnul în celulele închisorii.

2. De la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Patriarhul României, şi ierarhii Sfântului Sinod s-au îndreptat către Biserica „Sfinţii Împăraţi”, sediul Vicariatului ortodox ucrainean din Sighet, unde a fost întâmpinat de părintele vicar Ioan Piţura, precum şi de de mai multe grupuri de credincioşi, veniţi în procesiune alături de preoţii lor, din comunele învecinate.

În cuvântul Său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat că ortodocşii ucraineni din această zonă formează o comunitate vie: ”Este o bucurie deosebită pentru noi să ne întâlnim cu această comunitate ortodoxă ucraineană din Sighetul Marmației care ne-a primit foarte frumos, cu multă bucurie și cu multă dorință de a ne întâlni. De asemenea, pentru noi este impresionant faptul că cei care ne-au primit nu sunt doar oameni în vârstă, ci și foarte mulți tineri. Ceea ce înseamnă că această comunitate a ucrainenilor ortodocși din România este o comunitate vie. Aici, la Sighetul Marmației dumneavoastră locuiți în România, dar sunteți aproape de Ucraina și în același timp aveți o misiune sfântă, aceea de a contribui la întărirea relațiilor frățești dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Ucraineană și între popoarele noastre”, informează TRINITAS TV.

„Vizita de astăzi rămâne pentru noi o vie amintire, o pagină sfântă, pentru că aţi binevoit să ne binecuvântaţi, să ne îndemnaţi, să ne împărtăşiţi cuvânt de îmbărbătare şi de rugăciune”, a spus părintele vicar Ioan Piţura, după cum informează Ziarul Lumina.

La final, Patriarhul României a oferit ca semn de prețuire pentru Biserica ucraineană „Sfinţii Împăraţi” și pentru activitatea desfășurată, noua ediție a Sfintei Evanghelii cu icoane color, noul Liturghier, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Liturghia Darurilor înainte sfinţite, în format portabil, precum şi Slujba Sfântului Maslu.

Credincioşii ucraineni au făcut o procesiune pe străzile oraşului cu steaguri, cu prapuri şi au cântat pricesne în limba ucraineană.

Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” a fost ridicată între anii 1791-1807 şi aparţine Vicariatului ortodox ucrainean din România.

3. În municipiul Sighetu Marmației, Patriarhul a mai vizitat, sâmbătă, 30 iunie 2012, vechiul palat episcopal care este astăzi sediul Protopopiatului Ortodox din Sighet. Aici, Patriarhul României a primit în mod solemn cheia oraşului maramureşean.

Palatul Culturii a fost inaugurat la finele anului 1913. El a fost dobândit de Episcopia Ortodoxă în 1938, prin donaţie, însă în 1949 a fost preluat de autorităţile comuniste.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat în cuvântul său necesitatea renovării fostului Palat Episcopal, clădire care astăzi are atât un rol administrativ, cât şi misionar şi cultural.

4. În drum spre ţara Oaşului Preafericitul Părinte Daniel, a vizitat Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Săpânţa-Peri, unde a fost întâmpinat de obştea aşezământului, dar şi de credincioşi din comuna Săpânţa.

Patriarhul României a felicitat şi binecuvântat obştea de călugăriţe în frunte cu maica stareţă Agnia Ciuban şi pe părintele Grigore Lutai, ctitorul mănăstirii. Preafericirea Sa a mulţumit pentru primire și a dăruit lăcaşului o cruce de binecuvântare, Evanghelia cu ilustraţii color, noul Liturghier şi o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, informează Ziarul Lumina.

Istoria consemnează pe aceste locuri o mănăstire încă din secolul al XIV-lea. Biserica mănăstirii are o turlă în stil maramureşean de 78 de metri, un record pentru bisericile din lemn. Piatra de temelie a actualului lăcaş de cult a fost pusă în anul 1991.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA