VITEZA ȘI SANCȚIUNILE Poliţiştii rutieri desfăşoară zilnic activităţi de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale.
Pentru că viteza ocupă un loc important în ierarhia principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, poliţiştii din Sarasău au desfăşurat ieri, 13 martie, activităţi axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
Astfel, au fost supravegheate îndeosebi drumurile cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere generate de viteza excesivă sau neadaptată, au fost controlate mai multe autovehicule şi ca urmare a nerespectării normelor rutiere au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 6 500 de lei.
VITEZA ȘI SANCȚIUNILE Ca măsură complementară au fost reţinute cinci permise de conducere, patru dintre acestea pentru depăşire neregulamentară şi unul pentru viteză excesivă.
Şi poliţiştii din Cavnic au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 6000 de lei, în urma unor controale efectuate în trafic împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. De asemenea, pentru neregulile tehnice ale autoturismelor verificate, poliţiştii au dispus retragerea a şapte certificate de înmatriculare.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș