Direcția Silvică Maramureș nu protejează fondul forestier pe care îl are în grijă. Așa s-a întâmplat și la Vișeu de Sus. Din nefericire, pădurile sunt defrișate ilegal, lemnul tânăr ajungând să aducă profituri financiare unor oameni care se cred mai presus de lege.
Primăria orașului Vișeu de Sus a câștigat în instanță procesul intentat Direcției Silvice Maramureș. Între cele două instituții a fost încheiat în 2007 un contract de administrare pentru pădurile deținute de către Consiliul Local Vișeu de Sus, prelungit până în 2009. Suprafața de teren cu vegetație forestieră fiind de 2.938,12 hectare.
Daunele solicitate sunt în valoare de 1.500.000 lei, având în vedere nerespectarea clauzelor prevăzute în contract. Direcția Silvică Maramureș avea obligativitatea de a asigura paza pădurilor aflate în proprietatea orașului Vișeu de Sus, în vederea păstrării integrității pădurii, prevenirii incendiilor în zona respectivă, a tăierilor ilegale de arbori, distrugerii sau degradării vegetației forestiere. De asemenea, asigurarea pazei împotriva braconajului, efectuarea lucrărilor de împăduriri și regenerare a arborilor, ș.a.m.d. Primăria din localitatea amintită a sesizat de nenumărate ori neregulile care se petrec aici. Experții au depistat că au fost tăiați arbori nemarcați în valoare de 2.973.477,62 de lei, fiind vorba de o cantitate de 5.487,47 mc.
Instanța a decis ca Direcția Silvică Maramureș să achite 2.983.477 lei cu titlu de daune interese compensatorii, cu dobândă legală din data de 11.01.2010 și până la achitarea integrală a debitului, precum și la cheltuieli de judecată.
Din nefericire, Direcția Silvică Maramureș nu înțelege cât de important este să păstreze fondul forestier în beneficiul comunității. În acest caz regretabil, în care pădurile au fost defrișate ilegal, sumele care vor intra în bugetul Primăriei orașului Vișeu de Sus vor fi folosite pentru dezvoltarea comunității, în special pe segmentul medical. Banii vor fi alocați reabilitării și modernizării Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Orășenesc din localitate.