Mateo este un copil de ispravă, care ieri a împlinit 6 ani. Pentru că este pasionat de uniforma de poliție dar și de tot ce ține de forțele de ordine: mașini inscripționate, mașini cu sirene, arme de tot felul de jucărie, pijamale cu aceeași tematică, scuturi și tot felul de ”mijloace din dotarea” polițiștilor, de ziua lui, părinții s-au gândit să-i facă o surpriză și să-i aducă acasă un polițist în carne și oase. Mai ales că dorința aceasta stăruia de mult în inima băiatului și exprimase de multe ori ”ce tare ar fi dacă…..”.
Nu foarte încrezători că acest lucru ar putea fi posibil, părinții au făcut totuși o invitație poliției la ziua lui Mateo.
Ieri dimineață, pe o zăpadă ca-n povești, duba mascaților parca în fața casei familiei, împlinind astfel dorința copilului și speranța adulților.
Și nu unul, ci trei polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș au dăruit și au primit bucurie, au împărtășit cu cel mic povești despre eroi și fapte bune și s-au jucat ”de-a lupta” într-o altfel de misiune.
Au transformat astfel o aniversare într-o experiență unică, pe care sperăm ca Mateo să o țină minte și atunci când va ajunge el însuși polițist.
La mulți ani, Mateo! îți urează toți polițiștii.