
Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în data de 23.05.2013, orele 14:00, au dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul FEIER VIOREL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi port fără drept a cuţitului în locuri publice.
Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
Învinuitul Feier Viorel în data de 23.05.2013 în jurul orelor 10:50, în timp ce se afla pe str.A.I. din municipiul Sighetu Marmatiei, judeţul Maramureş, pe fondul unui conflict spontan care l-a avut cu victima Cail Maria, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuţit în zona toracelui şi gâtului, cauzându-i leziuni care au dus la deces.
În cursul cercetărilor au apărut suspiciuni privind starea de sănătate psihică a învinuitului Feier Viorel, astfel că s-a luat măsura internării într-o unitate sanitară în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă la momentul comiterii faptei avea discernământ.
Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta şi stabilirea răspunderii judiciare.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Pe de alta parte pe o pagina de socializare oamenii au inceput sa discute despre oribila crima si, totodata, isi iau ramas bun de la Maria.
CITESTE AICI TOATA POVESTEA CRIMEI