VIOLENȚA, LA ORDINEA ZILEI Combaterea infracţiunilor comise cu violenţă este o prioritate profesională a poliţiştilor maramureşeni. În scopul creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor, prin dispunerea de către organele judiciare a unor măsuri preventive privative sau restrictive de libertate, se împiedică sustragerea persoanelor bănuite de comiterea faptei de la urmărirea penală şi se previne comiterea altei infracţiuni.
După ce bărbatul în vârstă de 31 de ani din Baia Mare, reţinut de poliţişti pentru lovirea cu un cuţit a unei persoane într-un local public din municipiu, a fost prezentat instanţei şi aceasta a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, împotriva altor două persoane s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru fapte comise cu violenţă.
Este vorba despre un bărbat de 46 de ani din comuna Călineşti care a fost identificat de poliţişti la scurt timp după ce a comis o tâlhărie asupra unei femei din Ocna Şugatag şi despre un tânăr de 20 de ani, cercetat pentru tâlhărie, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Acesta, în urma unei coliziuni minore în trafic, a exercitat acte de agresiune asupra celuilalt şofer şi asupra maşinii acestuia şi l-a deposedat prin violenţă de o sumă de bani. Partea vătămată, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a sesizat poliţia.
Ambii vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor cu violenţă poliţia vă recomandă să evitaţi persoanele în stare de ebrietate, să evitaţi consumul de băuturi alcoolice în exces care poate avea drept efect diminuarea considerabilă a capacităţii de reacţie, să nu vă implicaţi în dispute cu persoane pe care nu le cunoaşteţi şi care ar putea degenera în confruntări violente.
Nu protejaţi infractorii prin tăcere şi indiferenţă. Nu încercaţi să vă faceţi dreptate singuri. Poliţia se află în slujba comunităţii şi este instituţia abilitată pentru rezolvarea conflictelor care au ca efect încălcarea legii.
Informații furnizate de IPJ Maramureș