Violenţa în educaţia copilului. Subiectul acesta dureros a revenit în actualitate după mediatizarea cazului familei Bodnariu, care trăieşte în Norvegia: autorităţile au decis luarea în plasament a copiilor, pe motiv că acasă părinţii îi băteau.

Din păcate, în România educarea prin pedepse corporale nu este chiar o excepţie, datele adunate de organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2013 arată că 38% din părinţi recunosc că îşi agresează fizic copiii, iar 63% din copii susţin că uneori sunt bătuţi acasă.

Copilăria este perioada cea mai complexă şi cea mai importantă din viaţa unui om. Atunci se formează de fapt viitorul adult şi pentru un copil nu există nimic mai important ca relaţia cu părinţii. Protecţia pe care o asigură un părinte îl ajută pe copil să-şi dezvolte gândirea, conduita, să-şi gestioneze sentimentele. Practic, prin relaţia cu părinţii, copilul învaţă cum să facă faţă vieţii, cum să se adapteze la lumea din jur, a declarat pentru „Adevărul” psihologul psihoterapeut Keren Rosner.

Copilul aşteaptă de la părinţi iubire, înţelegere şi protecţie, iar dacă aceştia îl umilesc, îl pedepsesc sau îl rănesc, el va învăţa că oamenii sunt răi, că nu poate avea încredere în nimeni şi că lumea din jur este nesigură, iar urmările negative pe care bătaia le are asupra viitorului adult sunt deosebit de complexe, adaugă Keren Rosner: „Anxietatea, ruşinea, furia pot să acţioneze la nivel profund şi să aibă consecinţe nedorite. Pot să apară gânduri legate de agresiune, care să-i perturbe atenţia, sau tristeţe şi retragere, ce pot să aibă ca rezultat scăderea implicării şi comunicării, încredere în sine scăzută, se sperie foarte uşor, este irascibil sau agitat. Nu poate face faţă unor situaţii aparent facile. Devine fie submisiv, fie la rândul lui iritabil, agresiv şi violent. Convingerile pe care el le extrage din violenţă: că nu este bun , că nu este iubit – se pot instala atât de profund încât rămân pastrate toată viaţa şi pot influenţa stima de sine să scadă accentuat. Supus frecvent stării de alertă şi frică, un copil îşi redirectionează resursele cognitive pentru a-si asigura un minim de management emoţional, scăzându-ă chiar inteligenţa”.

Pe lângă aceste efecte dramatice pe care abuzul fizic le are asupra copilui pe termen lung, nici pe termen scurt bătaia nu este o soluţie: nu-şi va atinge scopul de corecţie, de îndreptare a unui copil obraznic, dimpotrivă. Reacţia unui copil bătut sau pedepsit dur prin alte metode va fi una de aversiune şi va apărea imediat tentaţia de a răspunde la rândul lui prin violenţă sau printr-o atitudine pasiv-agresivă.

Umilirea copilului, ţipetele sau vorbele dure ale părinţilor pot avea un efect la fel de negativ ca bătaia asupra celui mic, avertizează Keren Rosner: „Se întâmplă destul de frecvent să trecem lângă mame care îi fac educaţie copilului pe stradă: ele ţipă, vorbesc urât cu copilul, îl agresează (chiar dacă „uşor”), îl umilesc, iar noi privim acel copil cu compasiune şi observăm că el rămâne împietrit sau plânge, lipsit de puterea de a se apăra, nu de lovituri ci de a-şi apăra demnitatea, fie încearcă să răspundă cu violenţă. Copleşiţi de furie, părinţii uită rolul lor şi lasă ca această tensiune să se descarce haotic. Este de fapt doar o demonstraţie de putere, bazată pe durere psihică şi/sau fizică şi fără consistenţă educaţională.

” În timp, relaţiile care implică frică şi pedeapsă vor duce la destrămarea legăturii puternice dintre părinţi şi copil, iar această legătură nu se va mai putea reface niciodată. Un copil bătut nu va fi niciodată optimist şi nu va putea avea relaţii bune, normale, cu semenii. De aceea, copilul trebuie disciplinat prin negocieri blânde, prin reguli ferme şi recompense, prin mesaje clare şi constante. Este esenţial ca părintele să fie sincer, onest şi consecvent cu copilul, să asigure o relaţie statornică. Un alt efect nedorit pe care îl are agresiunea asupra unui copil este duplicitatea lui. Pedepsit dur, prin bătaie sau alte metode considerate „mai blânde”, copilul nu va înţelege cu ce a greşit, dar va învăţa să-i fie frică. Astfel, el va începe să mintă, să caute soluţii pentru a scăpa de abuz, de pedeaspă. În schimb, un copil care este crescut cu răbdare şi înţelegere va fi sincer, deschis cu părinţii, nu se va ascunde şi va fi foarte cooperant la rândul său.

Din păcate, de cele mai multe ori părinţii care recurg la aceste metode asupra de pedepsire a copilului au fost la rândul lor copii bătuţi, abuzaţi. Ei aşa au crescut şi acum aplică metodele pe care le-au învăţat, formând astfel un cerc vicios care cu greu poate fi rupt. Singura soluţie este ca părinţii care consideră că au probleme cu copiii, care nu ştiu cum să se descurce cu ei, să apeleze la ajutorul specialiştilor. Astfel, ei vor învăţa cum trebuie să comunice cu un copil mai dificil, cum îl pot educa prin metode corecte şi eficiente. Şi în primul rând, vor învăţa să se înţeleagă pe ei, să-şi asume traumele din trecut şi să conştientizeze că violenţa nu este o soluţie. Cu calm şi cu multă atenţie, părinţii pot observa ce anume din relaţiile de familie a dus la un comportament greşit al copilului şi astfel vor înţelege ce trebuie să facă pentru a-l îndrepta, adaugă psihologul Keren Rosner.
Adevarul.ro