Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti au dispus, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpaţilor JURJ GAVRILĂ ŞTEFAN şi JURJ SIMION, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi respectiv complicitate la viol. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 14/15.11.2013, în jurul orei 03:30, inculpaţii au pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate T.M. (în vârstă de 74 de ani), unde în timp ce inculpatul Jurj Simion a imobilizat-o pe partea vătămată, inculpatul Jurj Gavrilă Ştefan a întreţinut cu aceasta un act sexual normal. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Dragomireşti.
Precizăm că, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.