VIOLATOR ÎN SERIE Un român în vârstă de 25 de ani a fost arestat la Roma, fiind acuzat de comiterea a mai multor violuri în parcurile din oraş.
Victimele erau prostituate care au fost bătute, jefuite, legate şi violate, apoi abandonate, scrie Observator.
Poliţia crede că şi alte violuri raportate în ultima perioadă în capitala italiană îl au ca autor pe bărbatul care locuieşte Monte Rotondo, localitate în care de asemenea au fost semnalate violuri.
Dinamica faptelor sale îl fac suspect şi într-un caz în care a fost abuzată sexual, bătută şi jefuită o femeie de 70 de ani.
Poliţia italiană e sigură că românul e autorul a trei violuri în perioada 20 septembrie 5 octombrie, toate înfătuite după acelaşi tipar, cu violenţă extremă şi jaf.
Poliţia l-a arestat pe român, ale cărui iniţiale sunt C.P., după o urmărire ca în filme, acesta gonind pe străzile din Roma pe scuter, încercând să scape de oamenii legii.
Împotriva lui sunt dovezi clare, susţin anchetatorii, că pe 22 şi 28 septembrie şi pe 5 octombrie, sub ameninţarea unei arme de foc, a violat, jefuit şi bătut sălbatic trei prostituate.
Pe una dintre ele a lovit-o cu scuterul, în timp ce aceasta mergea pe bicicletă. Toate atacurile s-au produs pe via Salaria.
citeşte CARAMBOL CUMPLIT LA URZICENI – Un mort şi 14 răniţi după un impact între şase maşini
IMPACT CUMPLIT – O mașină de poliţie oprită la un accident a fost spulberată de un autoturism