VINOVAȚI AR FI „VECINII” Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a remis un comunicat de presă în care a explicat în amănunt de ce traficul la frontiera cu vecinii ungari constă practic în cozi interminabile.
Explicația Poliției de Frontieră este că, pe lângă faptul că numărul de polițiști de frontieră ungari repartizați la frontieră este limitat, adică mic, (ceea ce înseamnă că, deși polițiștii de frontieră români sunt prezenți în număr mare, nu se pot deschide toate liniile de control), aceștia ridică și mai mult timpii de așteptare prin „verificări sistematice la toate mijloacele de transport”.
Vă redăm mai jos, integral, comunicatul ITPF Sighetu Marmației.
„Ca urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada sfârşitului de săptămână, dar şi restricţiile de trafic care au fost în cursul săptămânii trecute pe teritoriul statului vecin, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.
Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.
Totodată, menţionăm că valorile ridicate ale timpului de aşteptare sunt determinate şi de faptul că autorităţile de frontieră din Ungaria efectuează verificări sistematice la toate mijloacele de transport, în conformitate cu prevederile Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen.
De la ridicarea restricţiior de week-end (începând din data de 18.03.2018, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de aproximativ 2.900 de automarfare, din care aproximativ 2.000 numai pe sensul de ieşire din ţară.
Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.
Pentru fluidizarea traficului şi realizarea un control operativ, conducerea Poliţiei de Frontieră a dispus structurilor teritoriale măsuri de suplimentare a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria.
A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux.
Totodată, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.
Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.
Recomandări:
Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.
În acest sens, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.”
ActualMM