Vremea a fost caldă. Cerul a fost temporar noros şi pe arii relativ extinse au căzut ploi cu caracter de aversă. La munte precipitaţiile au fost sub forma ninsoare. Cantitatea maxima de apă rezultată în urma precipitaţiilo a fost de 11,8 l/mp, la Firiza. Vântul a suflat slab la moderat, cu intensificari la munte de până la 65 km/h , la Vf. Iezer. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 9 grade Celsius la Ocna Şugatag şi 11 grade Celsius în Baia Mare şi Târgu Lăpuş.
Stratul de zăpadă avea valoarea maximă de 33 cm la Vf. Iezer şi 12 cm la Cavnic.
La primele ore ale dimineţii temperatura aerului era de 3 grade Celsius la Ocna Şugatag, 4 grade Celsius la Sighetu Marmaţiei şi 7 grade Celsius în Baia Mare.
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale de trafic. Vizibilitatea este bună, la această oră, pe toate sectoarele de drumuri publice din judeţ. Vântul suflă liniştit. Cerul este acoperit în majoritatea zonelor din judeţ.
Nivelurile şi debitele cursurilor de apă din judeţ au fost în scădere. Toate cursurile de apă sunt sub cota de atenţie. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 90%. Au căzut precipitaţii slabe sub formă de ploaie în bazinele hidrografice ale râurilor Someş, Cosău, Tisa, Sălaj, Mara şi Iza.
Cursa de pasageri Baia Mare-Bucureşti a decolat fără întârziere de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare şi a aterizat în Bucureşti. Vizibilitatea este bună în zonă. Cerul este acoperit. Temperatura aerului are valoarea de 7 grade Celsius.
Meteorologii apreciază că astăzi vremea va fi caldă vremea va fi caldă, cu cerul mai mult noros. Pe arii extinse vor cădea ploi şi cu caracter de aversă, iar spre sfârşitul intervalului precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. În zona montană, în cursul nopţii va ninge. Local cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor depăşi 15 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări în zona montană înalta, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 14 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 0 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.
Mâine vremea se va răci accentuat. Cerul va fi mai mult noros. Temporar vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare. În zona montana înaltă până la tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 3 grade Celsius, iar cele minime între -10 şi -6 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.