Acasăsinucidere maramuresSUNTEM ÎN CALEA LOR - Un ministru croat afirmă că Frontex a...

SUNTEM ÎN CALEA LOR – Un ministru croat afirmă că Frontex a avertizat cu privire la o rută a migranţilor prin România

spot_img

DISTRIBUIȚI

Croaţia a introdus noi măsuri de filtrare a migranţilor care traversează Balcanii, restrângând accesul pe teritoriul croat doar pentru cei care vor solicita azil în Austria şi Germania, urmând astfel mai multor ţări din regiune, precum Macedonia, Serbia, Slovenia, dar şi Austria, relatează Euronews.

Ministrul croat de Interne Ranko Ostojic a anunţat că migranţilor li se va cere să aibă asupra lor un document semnat din care să reiasă dacă vor să ceară azil în Germania sau Austria.

El a avertizat totodată că aceste decizii, adoptate în celelalte ţări, au condus la deschiderea unor noi rute ale migraţiei..

„Măsuri unilaterale ca acestea au condus la ceea ce am avertizat anterior, şi anume la deschiderea unor noi rute. Aceste noi rute conduc fie către Albania, iar din Albania migranţii vor încerca fie să traverseze Muntenegrul şi să ajungă în Croaţia – lucru pe care suntem pregătiţi să-l împiedicăm -, fie către Italia, cu ajutorul unor traficanţi” de persoane, a spus el.

Ministrul croat a adăugat că Agenţia europeană pentru protecţia frontierelor externe Frontex a avertizat în legătură cu o nouă eventuală rută – prin România – şi a evocat de asemenea cazuri de traversare a Bulgariei.

Austria

Viena a anunţat miercuri că va limita numărul de solicitanţi de azil în 2016 şi că va reduce acest nivel anual, până în 2019.

Plafonul de anul acesta va fi de 37.500 de azilanţi, sub nivelul total de solicitanţi de azil din 2015. Până în 2019, Austria vizează o reducere la 25.000 de azilanţi pe an.

Ministrul austriac de Externe Sebastian Kurz a apărat, la Davos, această decizie.

„Este, evident, un îndemn ca Bruxellesul să se trezească”, a declarat el la la Forumul economic mondial.

„Am fost nevoiţi să luăm o decizie la nivel naţional deoarece nu există, în continuare, o soluţie europeană”, a apreciat ministrul austriac.

„Cu toate acestea nu sunt pesimist (…). Dar cred că de-acum este necesar ca unele ţări, inclusiv Austria, să adopte măsuri la nivel naţional pentru a nu a fi complet depăşite”, a subliniat Kurz.

Virna a anunţat săptămâna trecută că va opri orice migranţi care intenţionează să traverseze Austria către Germania.

Slovenia

Poliţia slovacă şi-a anunţat intenţia de urma exemplul Austriei şi că plănuieşte „aceeaşi acţiune” la frontiera de sud, cu Croaţia. Măsurile vor intra în vigoare în cazul în care Austria face paşi suplimentari în vederea limitării intrării migranţilor pe teritoriul său, a precizat poliţia.

Macedonia

Între timp, autorităţile macedonene au redeschis frontierele ţării pentru migranţii care declară că vor să ajungă în Germania sau Austria, prevăzute ca destinaţii ale documentelor lor de intrare.

Migranţilor li s-a cerut să prezinte documente de identitate ştampilate şi o declaraţie scrisă din care să reiasă în ce ţară vor să ceară azil şi care să fie înregistrată în Grecia.

Grecia

O ţară de tranzit, Grecia se teme că, în cazul în care ţările europene îi blochează pe migranţi, aceştia se vor aduna pe teritoriul său.

Aproximativ 30.000 de refugiaţi sirieni, irakieni şi afgani au pornit pe ruta din Balcani în ianuarie, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM).

Mediafax

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA