VIILE SATU MARE Un taximetrist din Satu Mare a fost bătut crunt de mai multe persoane. Acesta susține – prin apărătorii legali – că s-a dus la o comandă în comuna Viile Satu Mare.
Acesta a aflat la fața locului că un cioban intenționa să meargă de la o stână în județul natal – Bistrița-Năsăud, pe fondul unor divergențe cu proprietarul unei stâne.
Taximetristul a povestit că în momentul în care a ajuns la locul solicitării ar fi fost bătut crunt de către mai multe persoane, relatează Presa SM.
Mai mult, persoanele în cauză ar fi tăiat anvelopele mașinii cu obiecte tăioase și i-au avariat si părțile de caroserie.
După agresiune, taximetristul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare, unde a rămas internat.
Acesta susține că a depus plângere penală împotriva agresorilor. Victima prezintă urme evidente de agresiune, motiv pentru care va solicita și eliberarea unui certificat medico-legal.
Taximetristul le-a declarat apărătorilor legali că nu i-ar fi cunoscut pe agresori și că el a mers la o simplă comandă.
Cert este faptul că polițiștii vor avea sarcina e a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut evenimentul.
Sursa info Presa SM