Poliţiştii de frontieră maramureşeni au confiscat 4.750 pachete țigări de proveniență ucraineană în valoare de 41.000 lei. Acestea au fost trecute ilegal din Ucraina în România de către un cetăţean ucrainean.
In jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vişeului au observat trei persoane care treceau ilegal frontiera din Ucraina în România, prin apa râului Tisa, transportând mai multe colete voluminoase.
Ajunşi pe malul românesc, poliţiştii de frontieră au actionat pentru imobilizarea şi reţinerea persoanelor în cauză şi deoarece acestea nu s-au supus somaţiilor prin voce, lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical.
În acel moment bărbaţii au abandonat coletele fugind în direcţii diferite, doi dintre ei reuşind să se intoarcă pe malul statului vecin.
Astfel, a fost reţinut un cetăţean ucrainean care a fost identificat în persoana numitului Petrovici B. în vârstă de 20 ani, dimiciliat în Ucraina.
La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete ce conţineau cantitatea de 4.750 pachete cu ţigări de provenientă ucraineană în valoare de aproximativ 41.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.