Polițiștii de frontieră maramureșeni au descoperit și confiscat în urma unei acțiuni specifice, aproximativ 5.000 pachete cu ţigări de proveniență ucraineană marca Viceroy, în valoare de aproximativ 43.000 de lei.
În data de 30 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmatiei au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană. Astfel, lucrătorii noștri au observat într-o zonă muntoasă-împădurită, în apropierea frontierei, patru persoane care transportau mai multe colete voluminoase. În momentul în care poliţiştii de frontieră au procedat la somarea prin voce a suspecţilor, aceştia au abandonat coletele şi profitând de terenul muntos împădurit au reuşit să fugă. La cercetarea terenului au fost descoperite 10 colete învelite în folie de culoare neagră ce conțineau 4.988 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de aproximativ 43.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.