Reprezentanţii Cartel Alfa, ai Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi ai Consiliului Judeţean Maramureş s-au aşezat astăzi din nou la masa negocierilor. Discuţiile au vizat de această dată drepturile copiilor aflaţi în plasament.
Imperfecţiunile legislaţiei româneşti i-a adus din nou la masa discuţiilor pe reprezentanţii Cartel Alfa, ai Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi ai Consiliului Judeţean Maramureş. Este vorba despre decontarea pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2012, a cheltuielilor cu alimentele pentru copiii aflaţi în plasament.
În cele din urmă Florin Hossu, Nicolae Boitor şi Dumitru Dumuţa au căzut de acord: multe dintre problemele apărute în sistem sunt generate de imperfecţiunile legii. Şi tot de comun acord au stabilit ca pe parcurs să le remedieze. Florin Hossu consideră că alte probleme ar putea apărea odată cu implementarea unui nou sistem, aflat în discuţie la minister.