In această seară, vreo 20 de băimăreni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei şi au cerut demisia preşedintelui Traian Băsescu. „Am venit în seara asta aici pentru că mie groază de ceea ce se întâmplă în Bucureşti. Recunosc că eu i-am ales pe cei care ne conduc acum. Îmi este ruşine că am fost atât de fraier! Că fraier mă numesc!” a spus un băimărean venit în Piaţă. Oamenii au adus cu ei şi un tricolor.
Băimărenii au stat liniştiţi în piaţă şi au discutat. „Am ieşit pentru o viaţă mai bună, pentru viitorul copiilor noştri. Să îl dăm jos pe Banditul (Băsescu, n.r.) ăsta. Să fie totul mai bine” a spus un băimărean. „Eu l-am votat pe Băsescu! Am avut încredere în el. Din păcate nu a făcut nimic pentru poporul ăsta român. E mai dureros cum se comportă. Este un tiran, adevărat. Se vede. E dictator. Îmi pare foarte rău că l-am votat. Regret enorm. Aş da orice să dau anii înapoi” a spus o băimăreancă.
După o jumătate de oră de stat oamenii au plecat pe trotuar scandând „Jos Băsescu! Jos Băsescu!”. Taximetriştii dar şi soferii din trafic au claxonat la auzul lozincilor.
COMUNICAT
Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP) se solidarizeaza cu participantii la protestul pasnic impotriva guvernarii Basescu – Boc. FSANP va facilita participarea membrilor de sindicat la actiunile de protest din orasele tarii in conditiile respectarii legii. Calificam ca regretabile si condamnabile incidentele violente care au avut loc tangential acestor proteste pasnice si condamnam ferm orice act de violenta. Lipsa de dialog social invita din pacate la violenta, iar Guvernul si Presedintia s-au dovedit prea putin responsabile in gestionarea unui conflict de proportii sociale. Facem apel catre Jandarmeria Romana sa actioneze cu prudenta respectand dreptul la libera exprimare si sa limiteze rapid si ferm manifestarile de violenta. Facem apel catre clasa politica si formatorii de opinie la echilibru in interventiile publice in acest context deosebit de tensionat. Nesupunerea civica este ultimul resort al manifestarii impotriva exceselor autoritaţilor, iar aceste actiuni pot si trebuie sa fie exercitate pasnic.
VIDEO ALJAZZERA