Poliţiştii vor asigura măsuri de ordine la manifestări religioase care au loc în cinstea sărbătorilor religioase Izvorul Tămăduirii, Duminica Tomii şi Sfântul Gheorghe. Pentru ca manifestările să se desfăşoare în bună ordine şi linişte publică, poliţiştii de la mai multe subunităţi s-au autosesizat şi se pregătesc pentru a întări dispozitivele de ordine publică şi rutieră. În cadrul activităţilor organizate cu aceste ocazii, se aşteaptă peste 500 de persoane, oficialităţi şi feţe bisericeşti la biserici din zona Borşa, Dragomireşti, Ieud, Vişeu de Jos şi mănăstiri, cum este cea de pe Dealul Hera sau mănăstirea din zona Râoaia, comuna Lăpuş.
La Oarţade Sus, cu ocazia hramului bisericii din localitate, sunt organizate şi manifestări dedicate inaugurării unui muzeu al satului codrenesc, la care se estimează prezenţa a cel puţin 300 de persoane. În acelaşi timp echipaje de poliţie rutieră vor fi amplasate pentru a fluidiza circulaţia pe drumurile publice din apropierea locurilor unde se desfăşoară manifestările.