Trandafiri, gherbera, crini, narcise sau flori la ghiveci, toate au fost şi vor rămâne mesagerii dragostei, ori de câte ori, vom dori să ne exprimăm iubirea. Iar Valentine’s Day este una dintre ocazii.
Omul este născut din iubire, iar când vine vorba de a-şi exprima cel mai pur sentiment, florile îi vin în ajutor. Pentru a satisface şi cele mai rafinate gusturi în materie de flori, florarii băimăreni s-au aprovizionat din timp pentru ziua dedicată îndrăgostiţilor.
Valentine’s Day vine ca o gură de oxigen pentru florării, care au înregistrat în luna ianuarie cele mai slabe vânzări din an. Florarii băimăreni rămân totuşi cu un crâmpei de optimism fiind convinşi că gestul de a oferi o floare în semn de iubire sau apreciere nu se va demoda niciodată.