Bisericile din satele strămutate de Ceauşescu pentru construirea lacurilor de acumulare încep să iasă la iveală. Din cauza secetei, nivelul apei a scăzut, iar în localitatea Colibiţa sau în satul hunedorean Cinciş se văd turlele vechilor lăcaşe de cult. In Baia Mare, localnicii din cartierul Firiza spun ca nu vor uita niciodata prin ce au trecut in momentul in care au fost stramutati in plina iarna.
Regimul comunist nu s-a purtat niciodată cu mănuşi cu populaţia, cu atât mai mult când era vorba de interesul naţional. Aşa s-a întâmplat şi în anii 60-70, când în România au apărut zeci de baraje de acumulare. Pentru unele dintre ele au fost mutate sate întregi. În 1964 s-a dat în folosinţă barajul Firiza, construit pentru a alimenta oraşul Baia Mare cu apă potabilă. Locul unde se află acum era locuit de zeci de oameni. Bătrânii care au supravieţuit strămutării spun că nu vor uita niciodată prin ce au trecut. In plina iarna au fost scosi din case, acestea le-au fost imediat demolate. „Nici nu am iesit de acolo ca in spatele nostru au dat drumul la apa! Era 15 octombrie cand ne-au scos iar la Craciun am intrat in casa aici” povesteste o localnica din cartierul Firiza.
Alt judet, aceeasi poveste: lacului de acumulare Cinciş, aflat la 10 km de municipiul Hunedoara. Din fostul sat se mai vede doar vârful turlei bisericii, răsărit din apa al cărei nivel a scăzut din cauza secetei. Zona a devenit acum una turistică, unde vin oameni din toată lumea.
Poveste identical si in judetul Bistrita-Nasaud. Pentru barajul Colibiţa, amplasat pe cursul râului Bistriţa, o parte din populaţie a fost mutată în casele naţionalizate din satele din apropiere, alţii şi-au făcut alte case în apropierea barajului.
