Situație la limita moralității surprinsă astăzi, 11 octombrie, la Târgul Auto din Satu Nou de Jos, comuna Groși (cunoscut ca Târgul Auto Baia Mare). Un cititor al ActualMM ne-a povestit că a fost amendat de către polițiști pentru că nu a purtat masca de protecție corespunzător, fapt pe care băimăreanul nu l-a contestat, cu toate că în timp ce era amendat, pe lângă aceștia treceau numeroase persoane care nici măcar nu aveau măști la ei, darămite la purtător.
Nemulțumirea băimăreanului este cu atât mai mare cu cât, la scurt timp după ce a primit amenda, acesta a surprins o polițistă, tot în Târgul Auto, care și-a pus masca peste nas și gură abia după ce a observat că este filmată. Mai mult aceasta, când a fost confruntată de cetățeanul care filma, i-a spus cu nonșalanță să-i de amendă.
Penibilul situației este cu atât mai mare cu cât în fața polițistei trecea o femeie care mânca liniștită dintr-un măr. Asta ca să nu mai vorbim despre zecile de persoane care se plimbau nestingherite prin târg, fără măști pe față, unii dintre ei trecând chiar pe lângă oamenii legii veniți în control și nefiind nici măcar avertizați verbal.
Vom reveni cu un punct de vedere oficial atât din partea IPJ Maramureș, cât și din partea CJSU Maramureș cu privire la cele prezentate în articol.
ACTUALIZARE:
Ce spune CJSU Maramureș
„În referire la articolul privind acțiunea din Târgul auto din localitatea Satu Nou de Jos, vă comunicăm faptul că polițistul care a fost filmat că nu purta masca de protecție în mod corespunzător a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 și respectiv a HG 782/2020, iar conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări în vederea luării măsurilor care se impun„, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
ActualMM