Personalul I.S.U. Maramureş a executat 55 de intervenţii în acest weekend. Din total, cele mai multe- 40, au fost acţiunile la care au luat parte medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 21 au fost la diverse afecţiuni medicale, 9- la traumatisme, câte 3- la accidente rutiere şi intoxicaţii, 2– transport bolnav, 1- la stop cardiorespirator resuscitat şi 1– stop cardiorespirator neresuscitat.
Pompierii au fost solicitaţi şi ei, pe parcursul sfârşitului de săptămână, la un număr de 15 intervenţii. Vineri, 20.07, au continuat acţiunile desfăşurate în sprijinul populaţiei afectate de secetă. La 08.45, un echipaj al Punctului de lucru Fărcaşa a a acţionat la alimentarea cu circa 42.000 de litri de apă menajeră a unui bazin de apă al Primăriei din localitate.
La 10.00, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare a acţionat la alimentarea cu circa 9.000 de litri de apă menajeră a fântânii unui gospodar din satul Ocoliş, comuna Groşi. La 11.10, pompierii Secţiei Vişeu de Sus au intervenit şi ei la alimentarea cu circa 18.000 de litri de apă menajeră a unui grup de 5 locuinţe de pe strada Arşiţa din localitate.
La 13.05, pompierii băimăreni au transportat alţi 9.000 de litri de apă menajeră la o gospodărie de pe strada Alunului din municipiu. La 16.15, pompierii Detaşamentului Baia Mare au intervenit la un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran de pe strada Vasile Lucaciu. Au ars deşeuri de cauciuc. Incendiul s-a declanşat, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis.
Tot vineri, la 19.25, pompierii băimăreni au acţionat din nou, de această dată la alimentarea cu 9.000 de litri de apă menajeră a unei gospodării de pe strada Gutinului din municipiu.
Sâmbătă, 21.07., la 08.20, pompierii Detaşamentului Baia Mare au intervenit la un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren situat pe strada George Coşbuc din municipiu. Intervenţia lor rapidă a făcut ca flăcările să nu se extindă. Au ars circa 100 de kilograme de resturi vegetale.
La 09.30, un echipaj al Punctului de lucru Fărcaşa a a acţionat la alimentarea cu circa 42.000 de litri de apă menajeră a unui bazin de apă al Primăriei din localitate. La 09.45, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Baia Mare a acţionat la alimentarea cu circa 9.000 de litri de apă menajeră a fântânii unui gospodar de pe strada Sebeşului din municipiu. La 11.30, un alt echipaj al pompierilor băimăreni a transportat 18.000 de litri de apă menajeră la o gospodărie din satul Bârgău. La 13.55, pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au transportat 9000 de litri de apă menajeră la o gospodărie din localitatea Ocna Şugatag.
La 14.55, pompierii Detaşamentului Baia Mare au intervenit la un alt incendiu de vegetaţie uscată, declanşat pe strada Corbului din localitate. Intervenţia lor promptă a limitat suprafaţa de teren arsă la circa 200 de metri pătraţi.
La 17.10, pompierii Gărzii de Intervenţie Borşa au acţionat la stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada 22 Decembrie din oraş. Intervenţia lor rapidă a limitat pagubele la circa 4 kilograme de carton şi deşeuri de hârtie arse. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului de la o ţigară.
Tot sâmbătă, la 19.50, pompierii Detaşamentului Baia Mare au acţionat la încă un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe un teren viran situat pe strada Vasile Lucaciu. Au ars circa 1000 de metri pătraţi şi 20 de cauciucuri uzate. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui foc deschis