AcasăEvenimentVIDEO – INCREDIBIL – Un maramuresean a descoperit dupa 30 de ani...

VIDEO – INCREDIBIL – Un maramuresean a descoperit dupa 30 de ani ca a fost schimbat la nastere (galerie foto)

spot_img

DISTRIBUIȚI


poveste incredibila schimbat la nastere actualmm de actualmm

Pentru un tânăr din Baia Mare, viaţa s-a transformat într-o serie de necazuri greu de închipuit. A fost încurcat la naştere cu un alt băiat. A trăit într-un cămin de copii iar când a fost la un pas să-şi cunoască mama, a aflat că aceasta a murit. Chiar şi aşa, tânărul a reuşit să iasă învingător din toate. O poveste care ne demonstrează că orice greutate poate fi depăşită.

Echipa ActualMM.ro a discutat astazi intreaga zi cu Gheorghe Silaghi, un maramuresean care la 30 de ani a descoperit ca nu fusese abandonat la nastere asa cum stia el. El fusese pur si simplu incurcat de una dintre angajatele Spitalului Judetean. Era anul 1982 cand tatal lui a primit un alt baietel iar el, abandonat in spital, a ajuns la un Camin de Copii. “Fiecare copil avea o bendita la mana. Nu pot sa imi explic cum s-a gresit. Chiar daca ar fi fost incurcati la externare aceasta greseala trebuia sa iasa in evidenta” a spus Dr. Laura Veronescu, şeful secţiei Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare. Doamna nu era in Baia Mare la momentul respectiv. Dar sa revenim la povestea lui Gheorghe sau Ghita cum il cunosc prietenii. A crescut la Bocicoiu Mare, impreuna cu alti 200 de copii de scoala primara. Vara era cel mai rau. Atunci se intorceau si cei care frecventau liceul. Erau inca 200. “Vara era putin mai rau, ca veneau cei mari. Ne luam mancarea, ne mai bateau. Dar sa stiti ca nu imi pare nicio secunda rau ca am crescut intr-un camin de copii. Am invatat multe” povesteste maramureseanul. In anul 2002, Centrul din Bocicoiu Mare s-a inchis si a fost transferat pe Valea Borcutului in Baia Mare. Aici s-a intamplat un lucru extraordinar: si-a intalnit iubirea vietii lui. De atunci sunt impreuna!

“Cantam pe leaganele astea, ne relaxam seara. Radeam toti, faceam bancuri… radeam… stateam cate 2, 3 ore” povesteste iubita lui Ghita.
Scena pare desprinsă dintr-un film. Doar ca este scena de final, un sfârsit fericit al unei drame care a tinut aproape 30 de ani.

În maternitatea din Baia Mare, o neatentie a rasucit destinul lui Gheorghe.  Doi baieti au fost înregistrati cu acelasi nume. În acest fel, Gheorghe a fost despartit de parintii sai. A fost declarat abandonat si a ajuns la casa de copii. “Eu ma bucur foarte mult ca am crescut la casa de copii. In primul rand ca am cunoscut pe Thery, fara ea nu pot trai, e stanca mea” povesteste Gheorghe.

Între timp, un alt baiat traia alaturi de familia sa adevarata! O încurcatura pronita de la o eroare pe care nimeni de la maternitate nu si-o explica.

 

A descoperit ca un alt baiat are un CNP identic cu al sau. Lucru aparent imposibil. În urma unui proces, in care a sprijinit de HHC Romania, si-a dobândit propriul cod numeric. Cel mai important însa, s-a întâlnit cu tatal sau. “Tatal meu spunea tot timpul ca ii pare rau. El a simtit ca i s-a dat alt copil!” spune Gheorghe
Viata i-a dat însa o noua lovitura. Mama lui s-a sinucis! N-a apucat s-o cunoasca. A aflat însa ca mai are 3 frati care traiesc in Surduc si Ulmeni. Iar baiatul care i-a trait viata a ajuns la puscarie pentru furturi si tâlharii.
Caminul în care au copilarit cei doi nu mai exista acum! În schimb, Gheorghe a facut Teologia si e fericit. Cu noua sa familie!

Vasile Dale, ActualMM.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA