AcasăMARAMURESUL ISTORICVIDEO. Incredibil! Se întâmplă acum în România! Ungurii se pregătesc în tabere...

VIDEO. Incredibil! Se întâmplă acum în România! Ungurii se pregătesc în tabere paramilitare pentru ”eliberarea Ardealului de sub ocupația română”!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Joi, pe internet au fost postate trei filmuleţe în care sunt prezentaţi mai mulţi tineri, îmbrăcaţi în uniforme militare, care sunt învăţaţi să tragă cu pistolul sau cu puşca, precum şi antrenamentele instructorilor lor, în poligoane care trag la ţintă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sub fiecare dintre cele trei filmuleţe apare mesajul „Noi suntem Miliţia Secuiască Maghiară, cei chemaţi pentru eliberarea Ardealului de sub ocupaţia română. Dacă vrei să te alături, caută-ne la tabăra EMI din Borzont. Filmul arată cât suntem de hotărâţi în acţiunile noastre”.

Sub mesajul respectiv sunt trecute un nume – Sorban Ors Attila – şi un număr de telefon.
Sorban a declarat că nu a postat niciun film şi nici nu se ocupă cu astfel de activităţi.
„Eu nu am postat niciun filmuleţ, niciodată nu am fost la un astfel de eveniment şi nici nu am organizat aşa ceva. Sunt provocări pentru Tabăra EMI care se desfăşoară la Borzont. Eu sunt un organizator al taberei, sunt şeful serviciului de pază, asigur liniştea şi ordinea publică aici şi pot să vă spun că tabăra are un caracter cultural, pentru tineri”, a declarat Sorban Ors Attila.
El a spus că numele şi numărul său de telefon apar pe site-ul organizaţiei „Tineretul Maghiar din Ardeal”, precum şi pe site-uri de socializare, iar cineva le-ar fi putut lua de acolo pentru a le folosi.
Întrebat unde ar fi putut fi făcute fimuleţele, el a spus că în niciun caz în Tabăra EMI de la Borzont şi cel mai probabil au fost realizate în Ungaria.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=jgj4YfZbzBo#t=1s
Reprezentantul organizatorului principal al Taberei EMI, Soos Sandor, a declarat că filmele nu sunt realizate în Tabăra EMI de la Borzont, ci în Ungaria şi că a contactat Poliţia pentru a fi identificată persoana care a postat filmuleţe pe internet.
„Este o provocare pur şi simplu. Noi am râs când le-am văzut, însă am verificat şi sunt făcute în Ungaria, lângă Budapesta, într-un poligon. Acum încercăm să aflăm cine este cel care le-a postat pe internet, am luat deja legătura cu Poliţia şi vom depune şi o plângere împotriva provocatorului, ca să fie tras la răspundere. Nu este vorba nicidecum de astfel de activităţi în tabăra noastră, e o prostie făcută ca să dezinformeze oamenii”, a precizat Soos Sandor, reprezentant al organizaţiei „Tineretul Maghiar din Ardeal” (EMI).
La rândul său, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, care va susţine, vineri, la Tabăra EMI, o prelegere despre alegerile din 2012 în Ardeal şi despre situaţia politică actuală, a declarat corespondentului MEDIAFAX că filmele postate pe internet reprezintă o „instigare la ură”, apreciind, totodată, că mesajul de chemare pentru eliberarea Ardealului „este o jignire la adresa românilor, maghiarilor şi a persoanelor de orice naţionalitate”.

„Este o instigare la ură care nu ne foloseşte la nimic şi este vorba de o gândire bolnavă. Una este să folosească arma pentru distracţie, în poligoane, la tir, paint-ball sau vânătoare şi alta este să meargă să ucidă pe cineva. Sper că cei din film s-au dus acolo pentru distracţie. Nu sunt de acord cu sloganul prin care atrag oamenii, că nu ştiu ce vor face ei cu Ardealul. Este o jignire la adresa românilor, maghiarilor şi a persoanelor de orice naţionalitate”, a afirmat Borboly Csaba.
El a spus că nu este de acord cu astfel de activităţi şi că participanţii la tabără ar trebui mai degrabă să fie învăţaţi că nu aceasta este metoda prin care se poate construi o societate paşnică, bazată pe toleranţă.
Potrivit acestuia, „după cele întâmplate în Norvegia sau în SUA, astfel de activităţi ar putea induce teama”.
Aproximativ 700 de persoane participă la cea de-a VIII-a ediţie a Taberei Tineretului Maghiar Ardelean (EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, care a început miercuri şi se va încheia duminică, la manifestare fiind invitat şi liderul partidului Jobbik din Ungaria, Vona Gabor.
Cea de-a VIII-a ediţie a Taberei Tineretului Maghiar Ardelean (EMI) are loc de miercuri şi până duminică la Borzont (Harghita), în apropierea comunei Joseni, fiind cofinanţată de Consiliul Judeţean cu suma de 8.500 de lei.
La Tabăra EMI au susţinut sau vor susţine prelegeri, printre alţii, istoricul Raffay Erno, profesor-doctorii Brassai Attila şi Szabo Bela de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, politologul Bodo Barna, Lukacs Csaba, jurnalistul care a fost desemnat de Guvernul de la Budapesta drept purtător de cuvânt în cazul înhumării scriitorului Nyiro Jozsef, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, şi reprezentanţii Partidului Civic Maghiar Arus Zsolt din Harghita şi Nemes Elod din Covasna, fostul preşedinte al CNSAS Csendes Laszlo, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro T. Tibor, şi vicepreşedintele Szilagyi Zsolt.

Din Ungaria sunt aşteptaţi Vona Gabor, liderul partidului de extremă dreapta din Ungaria, Jobikk, şi Balczo Zoltan (Jobbik), precum şi Koszegi Zoltan de la FIDESZ. Vona le va vorbi participanţilor la Tabăra EMI despre poziţia partidului Jobikk în raport cu politica Guvernului FIDESZ, în cadrul dezbaterii „Jobbik – alegere între cele două politici guvernamentale”.
La tabără va fi prezent şi vicepreşedintele Alianţei Maghiare din Voivodina, Devavari Zoltan.
Moto-ul ediţiei din acest an al Taberei EMI este „Să credem în ridicarea naţiunii maghiare”.
Potrivit programului, pe parcursul celor cinci zile se va discuta despre autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, despre alegerile locale şi generale, despre recensământ, statutul ceangăilor din Ardeal, despre cazul scriitorului Nyiro Jozsef şi va fi abordat cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA