CAUZA INCENDIULUI
In incendiu a fost semnalat in urma cu putin timp la o manastirea din Ieud. Din primele informatii acoperisul unei case monahale ar fi luat foc. Echipajele de pompieri se indreapta spre locul incendiului.
Manastirea Ieud a fost infiintata la initiativa credinciosilor din leud si a preotului Alexandru Brici, in anul 2003. Complexul monahal din Ieud cuprinde biserica din lemn si o casa monahala. Biserica de lemn din Ieud, construita in secolul al XVII-lea este monument UNESCO.
ACTUALIZARE 1
Conform informatiilor furnizate de la fata locului de primarul comunei Ieud s-au luat masurile de limitare a extinderii focului. „Pompierii intervin, sunt oameni din sat acolo si dau o mana de ajutor. Tot acoperisul arde de la casa monahala a maicutelor. Probabil de la ceva cos de fum. Acuma o sa vedem exact” a declarat pentru ActualMM.ro, primarul comunei Ieud, David Nicolae. Conform autoritatilor focul arde violent pe circa 100 de mp.
ACTUALIZARE 2
Focul a fost localizat iar in acest moment pompierii si satenii, in frunte cu primarul si viceprimarul comunei Ieud lucreaza la stingerea focarelor. Din pacate mare lucru din casa monahala unde locuiau maicutele nu a fost salvat. Cladirea nu era asigurata. Interventia a fost dificila pentru ca accesul in zona este dificil. Pompierii alimenteaza autospecialele de la hidrantii din comuna Ieud si apoi fac un drum de aproximativ doi kilometri.
ACTUALIZARE 3
Primarul comunei Ieud a declarat in aceasta dimineata pentru ActualMM.ro ca au fost evaluate pagubele. „La o prima vedere pagubele se ridica la 1,2 miliarde lei vechi. In casa monahala locuiau trei maicute care momentan au fost adapostite la Manastirea Barsana pana cand vom reconstrui imobilul. Cauza izbucnirii focului pare a fi un cos de fum neprotejat fata de materialele combustibile” a declarat David Nicolae, primarul din Ieud.
ACTUALIZARE 4
Două echipaje ale Gărzii de Intervenţie nr.2 Bogdan Vodă au acţionat la un incendiu izbucnit la o casă monahală aparţinând Mănăstirii Ieud. Lor li s-au alăturat membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Ieud şi cei ai S.V.S.U. din localitatea Săcel, care au intervenit cu o autospecială. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că imobilul este amplasat într-o zonă cu acces dificil, iar cele mai apropiate surse de apă se află la circa 1,5 kilometri. Incendiul a fost localizat şi lichidat după mai bine de 4 ore de luptă cu flăcările. Au ars acoperişul din lemn al clădirii, pe o suprafaţă de circa 170 de metri pătraţi, planşeul din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi şi circa 2 metri cubi de lemn de foc. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza scânteilor de la un coş de fum deteriorat.