Afirmaţie şocantă din partea premierului Australiei, Julia Gillard. O înregistrare cu Gillard în care avertizează cu privire la apropiatul „sfârşit al lumii” a fost difuzat ieri de televiziunea publică de la Canberra. „Sfârşitul lumii se apropie. Nu din cauza Y2K, nici măcar a taxei pe carbon. Se pare că profeţia calendarului maya este adevărată”, a afirmat Julia Gillard.
„Indiferent dacă lovitura de graţie ne va fi dată de zombii devoratori de carne umană, de bestii demoniace din infern sau de triumful muzicii K-pop (muzica pop sud-coreeană, n.r.), trebuie să fiţi convinşi de un lucru despre mine: voi lupta pentru voi până la final”, a continuat premierul Australiei.
Luat la întrebări de jurnaliştii şocaţi, purtătorul de cuvânt al premierului australian a spus că acest mesaj video a fost de fapt o reclamă pentru un post de radio. Clipul a fost vizualizat de peste 232.000 de ori pe YouTube. „A fost o glumă. E vorba de puţin umor, referitor la discuţiile despre sfârşitul lumii. Nimic altceva”, a mai spus purtătorul de cuvânt.