Religie
Creștin – ortodox: Cuvioșii Patapie și Sofronie; Sf. Apostoli: Tihic, Cezar și Onisifor
Romano – catolic: Neprihănita Zămislire a Sf. Fecioare Maria
Greco-catolic: Sf. Patapiu
Sărbători
Ziua Constituției României
Evenimente
1765: Americanul Eli Whitney a inventat daracul pentru bumbac, care a revoluționat dezvoltarea industriei de prelucrare a acestei materii prime
1832: A apărut la București, sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, primul număr din „Buletin, gazeta administrativă”, primul periodic românesc oficial, actualul „Monitor Oficial” al României
1854: Papa Pius al IX-lea a decretat dogma fundamentală despre Neprihănita Zămislire referitor la Fecioara Maria
1869: Primul Conciliu al Vaticanului proclamă dogma infailibilității papei și inspirația divină incontestabilă a Sfintei Scripturi
1904: România semnează, la Haga, alături de alte 24 de state, Convenția internațională asupra regimului vaselor Crucii Roșii pe timp de război
1905: Papa Pius al X-lea introduce primirea primei Sfinte Împărtășanii la copiii de rit romano-catolic de pretutindeni, ajunși la vârsta înțelegerii (la 7 ani)
1921 – Spectacolul inaugural al Operei Române din Bucureşti. George Enescu a dirijat opera „Lohengrin” de Wagner, cu text românesc după o traducere de Şt. O. Iosif. Sediul de atunci al operei era vechea clădire a Teatrului Liric, de lângă parcul Cişmigiu; noul local al Operei a fost ridicat în 1953.
1941: Al Doilea Război Mondial:
Canada și Noua Zeelandă declară război României
SUA declară război Japoniei
Wiktor Alter și Henryk Erlich, politicieni polonezi socialiști cu origini evreiești sunt arestați și acuzați de spionaj de către URSS. În ciuda protestelor Aliaților, vor fi ulterior executați.
1955: Crearea drapelului european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei. Începând din mai 1986, drapelul european, al Consiliului Europei, este totodată și emblema oficială a Uniunii Europene
1974: Grecia optează, prin referendum, pentru republică și abolirea monarhiei, care fusese instituită în 1832; la 16 iunie 1975 va fi votată o nouă constituție
1976: Formația „The Eagles” lansează unul din cele mai bine vândute albume, Hotel California
1991: A fost aprobată prin referendum național noua Constituție a României, adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991; elaborarea, dezbaterea și adoptarea Constituției au durat un an și jumătate.
1991: Primele alegeri Prezidențiale în Republica Moldova. Președinte al Republicii este ales Mircea Snegur.
1995: Premierul rus, Viktor Cernomârdin și șeful guvernului cecen, Doku Zavgaev, semnează un acord ce consfințește apartenența Ceceniei la Rusia. Cecenia primește o relativă autonomie în domeniul relațiilor economice și culturale
Nașteri
65 î.Hr.: Horațiu, poet latin (d. 8 î.Hr.)
1542: Regina Maria Stuart a Scoției (d. 1587)
1626 – S-a născut Regina Christina (1644–1654), protectoare a culturii şi ştiinţei; la curtea ei a trăit, în ultimii ani ai vieţii, René Descartes, pe care l-a protejat; în 1645, prin grija ei, a fost tipărit primul ziar suedez. A abdicat în favoarea lui Carol X Gustav (m. 19.04.1689)
1699: Maria Josepha de Austria, soția regelui Augustus al III-lea al Poloniei (d. 1757)
1832: Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat al Premiului Nobel pe anul 1903 (d. 1910)
1860 – S-a născut generalul Ion Dragalina, erou al primului război mondial, căzut la datorie în prima linie a frontului, în Valea Jiului (m. 24.10.1916)
1862: Georges Feydeau, dramaturg francez (d. 1921)
1876 – S-a născut Hortensia Papadat-Bengescu, prozatoare şi autoare dramatică. A avut o contribuţie importantă la modernizarea romanului românesc, în special prin ciclul romanesc, de influenţă proustiană, al familiei Halippa (“Fecioarele despletite”, “Concert din muzică de Bach”, “Drumul ascuns”, “Rădăcini”) (m.05.03.1955).
1886: Diego Rivera, pictor mexican (d. 1957)
1902: Wifredo Lam, pictor, litograf, sculptor și ceramist cubanez (d. 1982)
1922: Lucian Freud, pictor și grafician englez
1936: David Carradine, actor american de film (d. 2009)
1943: Jim Morrison, solistul formației „The Doors” (d. 1971)
1950: Nicu Vladimir, muzician folk român (d. 1995)
1957: Ștefan Hrușcă, solist vocal, instrumentist, compozitor român de muzică folk–pop
1958: Ion Varta, istoric din Republica Moldova
1967 – S–a născut cântăreaţa britanică Sinead O’Connor.
Decese
1830 – A murit Benjamin Henry Constant de Rebecque, om politic şi scriitor elveţian, autor al celebrei lucrări „Adolf”; a avut un rol important în dezvoltarea doctrinei liberale în Franţa (n.25.10.1767).
1907: Oscar al II-lea, rege al Suediei și Norvegiei (n. 1829)
1927 – A încetat din viaţă Paul Gore, istoric şi om politic, membru de onoare al Academiei Române (n. 27 iulie 1875, Chişinău)
1978 – A murit Golda Meir, om politic, prim–ministru al Israelului (1968–1974). A demisionat asumându–şi responsabilitatea pentru deciziile sale din timpul Razboiului Arabo–Israelian (1973) (n.03.05.1898).
1980: John Lennon, muzician britanic (n. 1940)
2004: Dimebag Darrel (Darrel Abbot), chitarist american (Pantera, Damageplan) (n. 1966)
2007: Ioan Fiscuteanu, actor român (n. 1937)
Personalitatea zilei – John Winston Lennon
John Winston Ono Lennon, numele la naștere John Winston Lennon, MBE, (n. 9 octombrie 1940, Liverpool – d. 8 decembrie 1980, New York City) a fost un muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles.
Împreună cu prietenul său Paul McCartney, el a format unul din cele mai de titrate parteneriate compoziționale ale secolului 20. După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală, fără însă a mai atinge vreodată nivelul de frenezie cvasi-universală perioadei primei Invazii britanice.
Născut și crescut în Liverpool, Lennon a fost implicat în mania skiffle, un stil de muzică cu influențe de jazz, blues, folk și country. Prima lui trupă, numită The Quarrymen, a evoluat în The Beatles în 1960. Pe măsură ce trupa ce dezintegra spre sfârșitul deceniului, Lennon s-a implicat într-o carieră solo, în care a produs legendarele sale albume: „John Lennon/Plastic Ono band” și Imagine, și de asemenea cântece renumite precum „Give Peace a Chance” și „Imagine”. John Lennon s-a retras din domeniul muzical în 1975, pentru a fi aproape de familia sa, dar s-a relansat în 1980, cu un album numit Double Fantasy. El a fost ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia.
Lennon era o natură rebelă și avea un spirit acerb în muzica sa, în compozițiile sale, în desenele, în filmele și în interviurile sale, devenind de asemenea controversat din cauza părerilor sale politice. S-a mutat în New York în 1971, unde critica sa asupra războiului din Vietnam l-a determinat pe Richard Nixon la lungi încercări să îl deporteze, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mișcarea anti-război.
Până în 2010 14 milioane de albume ale lui se vânduseră în întreaga lume, iar ca compozitor și interpret a fost de 27 de ori pe locul 1 în US Hot 100. În 2002, BBC l-a votat al optulea din cei mai mari 100 de britanici, iar în 2008 revista Rolling Stone l-a votat al cincilea din cei mai mari cântăreți al tuturor timpurilor. După moartea sa, a fost inclus în Songwriters Hall of Fame (în 1987), și în Rock and Roll Hall of Fame (în 1994).
În jur de ora 10:50 seara, pe 8 Decembrie 1980, Lennon și Ono se întorceau acasă, la apartamentul lor din New York, când Mark David Chapman l-a împușcat pe Lennon în spate de patru ori la intrarea în clădire. Lennon a fost dus la Urgențe în apropiere, dar a fost declarat mort la 11:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman.
Ono a emis o declarație a doua zi, spunând „Nu există nicio înmormântare pentru John,” și încheie cu cuvintele, „John a iubit și s-a rugat pentru rasa umană. Dorința mea este ca oamenii să se roage la fel pentru el”. Trupul său a fost incinerat la cimitirul Ferncliff în Hartsdale, New York. Ono a risipit cenușa lui în parcul central New York, în cazul în care Strawberry a fost creat mai târziu. Chapman a fost găsit vinovat pentru crimă de gradul al doilea și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Începând cu anul 2010, el va rămâne tot în închisoare, negând de mai multe ori adevărul. În august 2012, Chapman, ajuns la 57 de ani, a făcut a șaptea încercare de a scăpa de închisoare, dar cererea i-a fost refuzată.
Nu poti trai fara sa asculti The Beatles. Si daca ai fost incantat de o melodie a Beatles-ilor, atunci sigur iti amintesti de John Lennon. De vocea lui John Lennon inconfundabila. Raman memorabile „Give Peace a Chance” si „Imagine”. Melodiile transmit mesaje intregii lumi. „All we are saying is give piece a chance” (Tot ce spunem noi este sa dam o sansa pacii) sau „Imagine all the people/ Living life in peace” (Imaginati-va toti oamenii/ Sa traim viata in pace).
„Imagine“ este cel de-al doilea album solo al lui John Lennon apărut în 1971, album pe care revista „Rolling Stone“ l-a clasificat în 2003 pe poziţia 76 în topul celor mai bune albume pop. Bucurându-se de un imens succes încă de la lansare, cântecul „Imagine“ exprimă poate cel mai bine gândurile şi perspectiva lui John Lennon asupra lumii aşa cum şi-ar fi dorit-o el, un luptător visător pentru pace. Trecând peste religii, politici, interese şi sisteme, Lennon i-a ofensat pe unii dogmatici, dar majoritatea tinerilor din anii ’70 şi-a recunoscut astfel idealurile:
„Imaginează-ţi că nu există Rai
E uşor dacă încerci.
Nici un Iad nu e,
Deasupra noastră e doar cerul.
Imaginează-ţi toţi oamenii
Trăind doar pentru azi.
Imaginează-ţi că nu există ţări
Nu e greu să o faci.
Nimic pentru care să ucizi sau să mori
Şi nicio religie.
Imaginează-ţi toţi oamenii
Trăindu-şi viaţa în pace.
Poate că sunt un visător,
Dar nu sunt singurul.
Sper că ni te vei alătura cândva,
Iar lumea va trăi împreună.
Imaginează-ţi nicio proprietate
M-aş mira dacă ai putea.
Fără lăcomie şi fără foame
O frăţie a oamenilor.
Imaginează-ţi toţi oamenii
Împărtăşind aceeaşi lume.
Poate că sunt un visător
Dar nu sunt singurul.
Sper că ni te vei alătura cândva
Iar lumea va trăi împreună.
A trait cei mai frumosi ani ai sai, intre 1960 si 1970, cand Beatles a devenit cea mai buna formatie din lume. Si cea mai iubita, in acea vreme. Beatles si-a inceput zborul la Liverpool, pentru a trece prin Hamburg. Au cucerit Marea Britanie, pentru ca mai apoi si America sa fie cucerita de cei patru tineri non-conformisti.
Magia formatiei Beatles ramane, desi au trecut 42 de ani de la despartirea lor. Dovada cea mai elocventa ne-o da revista Billboard, care in anul 2008, a realizat un top all-time al vanzarilor artistilor care au intrat, de-a lungul vremii, in Hot 100. Pe primul loc a fost Beatles.
Astăzi, 8 decembrie 2012, John Lennon ar fi implinit 72 de ani. Dar firul vietii sale s-a rupt, intr-o seara, acum 32 de ani, la New York…
Pagină realizată de Grigore Ciascai