Gândul zilei: ”Nu judecați oamenii după anturaj. Iuda a avut prieteni ireproșabili!” (Ernest Hemingway)

Religie
Ortodox = †) Cuv. Antonie cel Mare.
Romano-catolic = Sf. Anton, abate.
Reformat(Calvin) = Antal (Anton), Antónia.
Greco-catolic = Cuv. Antonie cel Mare.
Mozaic = 12. Shevat 5771.
Musulman = al-‘ithnayn: 11. Safar 1432.

Evenimente
1912: Expediţia lui Scott la Polul Sud, Expediția Terra Nova. De la stânga la dreapta: (în picioare) Oates, Scott, Wilson; (jos) Bowers, Edgar Evans
1749: Domnitorul Țării Românești Grigore Ghica dă hrisovul prin care reorganizează învățământul din Transilvania. Hrisovul stabilește și bugetul Academiei Domnești din București.
1821: A fost redactat „Cererile norodului românesc”, document cu caracter constituțional. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenția scopul revoluției de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, ca și realizarea unor reforme.
1906: În baza legii asupra brevetelor de invenții, se înființează Oficiul român de invenții, care înregistra atât invenții românești, cât și „brevete de importații”.
1912: Robert Falcon Scott, capitan în armata britanică, atinge Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen
1917: SUA plătește Danemarcei 25 de milioane de dolari pentru Insulele Virgine Americane.
1933: Noua reducere a salariilor și a pensiilor cu 10-12,5% (a treia „curbă de sacrificiu”), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933
1945: Eliberarea orașului Varșovia de sub ocupația hitleristă.
1946: Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru prima dată, la Londra, în palatul Westminster, și adoptă principiile de funcționare ale acestui organism internațional.
1949: Se încheie, cu 11 condamnări la cîte 5 ani de închisoare, procesul conducerii Partidului Comunist din SUA
1957: URSS și R.P.Chineză au emis o declarație comună prin care condamnau „Doctrina Eisenhower”.
1966: Simon și Garfunkel lansează al doilea lor album, „Sounds of Silence”
1975: Bob Dylan lansează „Blood on the Tracks”, considerat unul dintre cele mai bune albume ale lui
1991: Helmut Kohl este reales în funcția de cancelar de către primul parlament al Germaniei unite.
1991: Harald al V-lea devine rege al Norvegiei la moartea tatălui său, Olav al V-lea.
1992: În timpul vizitei din Coreea de Sud, priul ministru japonez, Kiichi Miyazawa, cere scuze pentru forțarea femeilor coreene în sclavie sexuală în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
1995: Un cutremur de 7,3 grade pe scara Richter care a avut loc în apropiere de Kobe, Japonia a provocat 6.433 victime umane și a produs pagube materiale.
1998: Președintele american Bill Clinton, acuzat de hărțuire sexuală de catre Paula Jones, este audiat sub jurămînt timp de cinci ore. Este pentru prima dată în istoria SUA cînd un președinte în exercițiu depune mărturie în calitate de acuzat, în cadrul unei proceduri judiciare.
1999: Ultimatumul greviștilor din Valea Jiului: dacă nu le vor fi satisfăcute cel puțin două dintre revendicări, minerii vor veni la București. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.

Nașteri
1504: Papa Pius al V-lea (d. 1572)
1600: Pedro Calderón de la Barca, dramaturg spaniol (d. 1681)
1705: Jacques François Blondel, arhitect și urbanist francez, personalitate a arhitecturii din perioada lui Ludovic al XV-lea (d. 1774)
1706: Benjamin Franklin, om politic, inventator american (d. 1790)
1732: Regele Stanisław August Poniatowski al Poloniei (d. 1798)
1798: Auguste Comte, sociolog și filosof francez (d. 1857)
1820: Anne Brontë, scriitoare britanică (d. 1849)
1831: Arhiducesa Elisabeta Franziska de Austria (d. 1903)
1834: August Weismann, medic german, unul dintre fondatorii geneticii (d. 1914)
1847: Nikolai Jukovski, savant rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii moderne (d. 1921)
1860 – S-a născut dramaturgul şi prozatorul rus A.P.Cehov („Doamna cu căţelul”, „Trei surori”, „Livada de vişini”, „Pescăruşul”) (m.02.06.1904).
1863: David Lloyd George, prim-ministru britanic (d. 1945)
1871: Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, memorialist, scriitor și politician român (d. 1940)
1895: Grigore Nandriș, filolog, lingvist și memorialist român, profesor la Cernăuți, București, Londra și Oxford (d. 1968).
1899 – S-a născut cel mai faimos gangster american, Al Capone, supranumit Cicatrice (Scarface), cel care a dominat crima organizată în Chicago din 1925 pînă în 1931 (m.25.01.1947).
1911: George Joseph Stigler, economist american, laureat Nobel (d. 1991)
1922: Betty White, actriță americană
1924: Radu Theodoru, scriitor român
1937 – S-a născut, la Cairo, din părinţi italieni emigraţi în Egipt, cîntăreaţa de muzică uşoară Dalida (Jolanda Gigliotti). Stabilită în Franţa, în 1955, Dalida a avut o carieră îndelungată cu succese în film, în concerte şi imprimări (discuri de aur şi de platină) („J’attendrai”, „Parole”) (m.1987).

1939: Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei (d. 2008)
1942 – S-a născut Muhammad Ali, (pseudonimul lui Cassius Marcellus Clay), boxer profesionist, primul şi singurul care a cîştigat campionatul de box la categoria supergrea de trei ori.
1947: Anton Șuteu, compozitor român (d. 2010)
1948: Mick Taylor, muzician britanic (The Rolling Stones)
1953: Mircea Bujor, pictor român
1956: Paul Young, muzician englez

1962: Jim Carrey, actor canadian
1964: Michelle Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite

Decese
395: Teodosiu I, împărat roman (n. 347)
1468: Skanderbeg, erou național, conducătorul poporului albanez împotriva dominației otomane (n. 1405)
1834: Giovanni Aldini, fizician italian (n. 1762)
1893: Rutherford B. Hayes, cel de-al 19-lea președinte al SUA (n. 1822)
1861: Lola Montez, curtezană irlandeză (n. 1821)
1908: Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana (n. 1835)
1936: Mateiu I. Caragiale, scriitor român (n. 1885)
1961: Patrice Lumumba, om politic din Republica Democratică Congo (asasinat) (n. 1925)
1977: Emilian I. Constantinescu, critic literar român (n. 1894)
1985: Sorin Titel, prozator și eseist român (n. 1935)
1991: Regele Olav al V-lea al Norvegiei (1957-1991) (n. 1903)
2000: Ion Rațiu, vicepreședinte al PNȚCD, candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 1990, deputat de Cluj (n. 1917)
2002: Camilo José Cela, scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel (n. 1916)
2008: Bobby Fischer, jucător american de șah (n. 1943)

Personalitatea zilei – Nicolae Iorga
Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga,[1] n. 6 iunie 1871 (S.N. 18 iunie), Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a urmat Liceul Național din Iași în 1888. A absolvit Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma „magna cum laude”, apoi a continuat studiile universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
A fost cofondator al partidului Partidul Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.
În paralel cu contribuțiile sale științifice, Nicolae Iorga a fost un activist de centru-dreapta, ale cărui orientări politice au inclus elemente ale conservatorismului, naționalismului și agrarianismului. Deși în ultima parte a liceului a intrat sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să adere pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.
A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidul Național Român.
S-a opus grupării fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a hotărât să îl susțină pe rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea, întrând după dizolvarea tuturor celoralte partide în partidul unic, de sorginte corporatistă și autoritaristă, Frontul Renașterii Naționale. Pentru că fusese implicat într-o dispută personală cu liderul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu, contribuind astfel fără voie la uciderea sa, Iorga și-a atras antipatia legionarilor. A rămas o voce independentă a opoziției după ce Garda a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat de un comandou legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Discursul funerar a fost ținut de istoricul francez exilat Henri Focillon, din New York, numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei țări și în istoria inteligenței umane.” În țară, Garda de Fier a interzis plângerea sa în public, exceptând un necrolog în cotidianul Universul și o ceremonie ținută la Academia Română. Un ultim omagiu a fost adus de filozoful Constantin Rădulescu-Motru, care-l numea, în termeni asemănători celor folosiți de Focillon, „curajosul intelectual al națiunii”, „toată înțelepciunea și originalitatea unui geniu român”, „… a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt…”.
Trupul lui Iorga a fost îngropat la cimitirul Bellu din București, în aceeași zi cu funerariile lui Madgearu. Cei prezenți, printre care se aflau politicieni și diplomați străini, au sfidat interdicția Gărzii de fier cu prezența lor. Ultimele texte ale lui Iorga, recuperate de tânărul său discipol G. Brătescu, au fost ținute de criticul literar Șerban Cioculescuși publicate la o dată ulterioară. Gheorghe Brătianu a preluat postul lui Iorga de la Institutul de Studii Sud-Europene și Institutul de Istorie a Lumii (reintitulat din 1941 Institutul Nicolae Iorga).

Antisemitism sau naționalism?

O componentă importantă și controversată a viziunii politice a lui Iorga, prezentă în aproape întreaga carieră, a fost antisemitismul. Istoricul cultural William O. Oldson nota că „lista impresionantă de realizări” a lui Iorga în alte domenii i-a permis să dea antisemitismului „o eleganță irezistibilă” în România, din momentul în care Iorga credea că toți bunii naționaliști erau antisemiți. Ideile sale pe problema evreiască au fost des însoțite de limbaj violent, care a lăsat urme în activitatea sa jurnalistică (deși nu recurgea la glume rasiale). În 1901, când l-a blocat pe lingvistul evreu Lazăr Șăineanu în a obține un post de profesor, Iorga a scris că evreii aveau o „pasiune pentru laude mărețe și câștiguri multiple”; trei ani mai târziu, în Sămănătorul, a afirmat că Iașiul era ”poluat” de o comunitate de „afaceriști păgâni și ostili”. A mai adresat acuzații similare în jurnalele de călătorie, unde vedea ca justificate pogrom-urile împotriva evreilor bucovineni și basarabeni.
PND-ul venea din aceeași familie ideologică ca a mișcării Democrației Naționale din Polonia, era de părere că evreii locali sufocau clasa mijlocie românească și trebuiau să fie expulzați, folosind sloganuri ca Evreii la Palestina. Programul a fost criticat de la început de Constantin Rădulescu-Motru, prietenul naționalist și pro-junimist al istoricului, care spunea că rațiunea economică din spatele ei era greșit înțeleasă. Conform lui Oldson, părerea conform căreia evreii erau „vampiri” ai economiei era în întregime nefondată, chiar ipocrită: „[Iorga a fost] un moldovean conștient de complexul cauzat de sărăcia din provincie.
Concepția conservatoare personală a fost adoptată și în doctrina partidelor, care pretindeau că evreii erau agenți ai răzvrătirii împotriva autorităților politice și culturale. Nu a optat niciodată pentru antisemitism religious în locul celui rasial, crezând că, la originea civilizației a existat un conflict între valorile creștine și iudaism. A mai sugerat că antisemitismul românesc era conjunctural și defensiv, mai degrabă segregaționist decât distructiv, și în mai multe rânduri că xenofobia nu făcea parte din ideile cu caracter național – idee parafrazată de Oldson ca „antisemitism uman”. Oldson s-a referit și la un paradox în atitudinea lui Iorga (și după a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu): „Avea stimă pentru o mică elită evreiască, dar disprețuia restul evreilor.”
Examinând impactul unor asemenea idei, criticul literar William Totok s-a referit la Neamul Românesc ca fiind „cea mai importantă platformă de agitație antisemită până la Primul Război Mondial.” Deobicei revista ataca ziarele evreiești Adevărul și Dimineața, despre care pretindea că duceau la iudaizarea mediului intelectual românesc. Erau luați în colimator românii care erau prietenoși cu evreii, unul dintre aceștia fiind Ion Luca Caragiale (criticat pentru contactele cu Șăineanu, dramaturgul Ronetti Roman și alți evrei). Caragiale i-a răspuns cu ironie: „crește înalt, dar strâmb”.
Revirimentul antisemitismului modern în versiunea lui Nicolae Iorga și A. C. Cuza, împreună cu temele principale ale propagandei Sămănătorului, erau surse de inspirație pentru Garda de Fier în primii săi ani. Totuși, perioada interbelică a adus o scădere a antisemitismului în discursurile lui Iorga. A fost emoționat de primirea caldă făcută de comunitatea evreiască de români-americani în 1930 și, după 1934, și-a publicat lucrările în Adevărul. La fel și Cuza care își cenzura discursurile și le făcea mai tolerante. Iorga chiar l-a admirat pe mecena-ul evreu Aristide Blank. Așa cum susținea cercetătorul George Voicu, discursul anti evreilor se întorcea împotriva sa. Mai târziu în viață, Iorga s-a mai întors ocazional la retorica anti-semită: în 1937-1938, a susținut că evreii puneau presiune pe români să plece din țară, și considera necesară „despăducherea” României prin colonizarea evreilor într-o țară proprie.

Iorga devine în 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București.[44] Din 1911 este membru activ al Academiei Române. Începând din 1908 ține cursuri de vară la Vălenii de Munte, județul Prahova.
Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.
Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din publicațiile mai importante: Studii și documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume (1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat, Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu, Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi și altele), volume memorialistice (Oameni cari au fost, O viață de om, așa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul. Ca istoric literar, a publicat: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (vol. I-II, 1901); Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 (1904); Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte. În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (vol. I, 1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); Istoria literaturii românești (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol. III, 1933)); Istoria literaturii românești contemporane (1934); Istoria literaturii românești. Introducere sintetică (1929).
Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.
Pagină realizată de Grigore Ciascai