Geo Bogza: „15 Ianuarie: data celei mai emoţionante aniversări din viaţa poporului român.”

Religie
Ortodox = Cuv. Pavel Tebeul şi Ioan Colibaşul.
Romano-catolic = Sf. Paul, primul pustnic.
Reformat(Calvin) = Loránd. Aurél, Vitus.
Greco-catolic = S Pavel Tebanul, c (+ sec IV). S Ioan Colibaşul, c (+ sec V).
Mozaic = 10. Shevat 5771.
Musulman = as-sabt: 9. Safar 1432.

Sărbători
România: Ziua Culturii Naționale (din 2011

Evenimente
69: Împăratul roman Galba este asasinat. Otho este proclamat împărat roman dar după trei luni se va sinucide.
1559: Elisabeta I a Angliei este încoronată la Westminster Abbey de către episcopul Owen Oglethorpe în loc de arhiepiscopul de Canterbury.
1582: Rusia cedează Letonia și Estonia Poloniei.
1759: Se deschide The British Museum.
1834: S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din București, „Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură” ce avea menirea de a pregăti actori calificați. Directorul școlii era Ion Heliade Rădulescu.
1870: Democrații din SUA au utilizat pentru prima dată, ca simbol al partidului lor, un măgar
Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care cere recunoașterea oficială a denumirii de România.
1880: Legea pentru înființarea Casei de Economii.
1913: A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin și New York.
1943: Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe al României propune omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieșirea simultană din război a Italiei, României și Ungariei. Propunerea va fi repetată în vara aceluiași an, fără rezultate.
1959: Fidel Castro și-a asumat funcția de premier al guvernului cubanez.
1970: Muammar al-Gaddafi este proclamat premier al Libiei.
1971: În Egipt, se inaugurează barajul de la Assuan.
1990: Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului București, Partidul Național Liberal reapare oficial în viața politică românească.
1992: Comunitatea internațională recunoaște independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.
1993: Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ținut la Brașov, este în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR. Această propunere venea în urma intenției UDMR de a aproba în Congres un „Program de autoguvernare pe principii etnice”.
2003: Statele Unite cer sprijinul NATO în cazul declanșării unui conflict cu Irakul.
2005: A fost lansat primul volum al ediției facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.
2006: La Biblioteca Academiei au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediției facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu.

2009 – FC Steaua a anunţat că fotbalistul Mirel Rădoi a fost transferat definitiv la gruparea saudită Al Hilal, devenind astfel cel mai scump jucător român transferat din Liga I la o echipă din străinătate.
2011: Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită „Ziua Culturii Naționale”, în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

Nașteri
1342: Filip al II-lea, Duce de Burgundia (d. 1404)
1432: Regele Afonso al V-lea al Portugaliei (d. 1481)

1622 – S-a născut Moliere (Jean Baptiste Poquelin), celebru dramaturg francez, autor al pieselor de teatru „Tartuffe”, „Mizantropul”, „Bolnavul închipuit” (m. 17 feb. 1673)
1716: Philip Livingston, politician american, autor al Declarației Independenței (d. 1778)
1791: Franz Grillparzer, poet austriac (d. 1872)
1809: Pierre Proudhon, filosof francez (d. 1865)
1833: Luis Paulsen, șahist german (d. 1891)
1850: Mihai Eminescu, poetul național al românilor (d. 1889)
1894: Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” căzută în luptele de la Mărașești (d. 1917)
1895: Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat Nobel (d. 1973)
1906: Aristotel Onassis, om de afaceri grec (d. 1975)
1908: Edward Teller, savant american de origine maghiară, creator al bombei cu hidrogen (d. 2003)
1918 – S-a născut Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970, liderul de necontestat al mişcării panarabe. Datorită calităţilor diplomatice dovedite în perioada crizei Canalului Suez (în 1956), s-a situat între luptătorii din linia întîi ai naţionalismului arab. Nasser nu a putut însă evita înfrîngerea suferită de egipteni în aşa-numitul Război de 6 zile, din anul 1967, purtat împotriva statului Israel (m.28.09.1970).
1919: Boris Cazacu, lingvist și filolog român (d. 1987)
1922: Jerzy Kawalerowicz, regizor polonez
1929: Martin Luther King, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populației de culoare, asasinat la 4 aprilie 1968
1937: Valeriu Cristea, critic și istoric literar român (d. 1999)
1940: Nicolae Anastasiu, geolog român, membru corespondent al Academiei Române
1946 – S-a născut regizorul şi scenaristul american Oliver Stone („Platoon” -Premiul Oscar, 1986; „Născut pe 4 iulie” – Premiul Oscar, 1989; „Născuţi asasini” – premiul special al juriului).

Decese
69: Galba, împărat roman (n. 3 î.Hr.)
936: Regele Raoul al Franței
1568: Nicolaus Olahus, umanist și istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom și guvernator al Ungariei (n. 1493)
1595: Murat al III-lea, sultan otoman (n. 1546)
1781: Infanta Mariana Victoria a Spaniei, regină regent a Portugaliei (n. 1718)
1891: Leo Delibes, compozitor și critic muzical francez (n. 1836)
1919: Roza Luxemburg, unul dintre liderii mișcării comuniste germane (n. 1870)
1937: Anton Holban, prozator român (n. 1902)
1980: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (n. 1891)
1994: Damian Ureche, poet român (n. 1935)
2003: Raymond Franchetti, coregraf francez (n. 1921)
2004: Felicia Meleșcanu, jurnalistă de televiziune (n. 1941)

Personalitatea zilei – Mihai Eminescu
Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=qD3LYd6ScNI#t=1s
Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.
Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”.
Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.
Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=EQgFkFKvEpc#t=1s

****

După ce trec Sărbătorile de iarnă se simte în sufletul nostru, în aer, în timp, apropierea Zilei naţionale Mihai Eminescu. O emoţie ciudată, ceva sacru, profund, pluteşte în atmosferă. Este ca şi cum te-ai apropia de un Munte al cărui vârf se vede din depărtare, şi care răspândeşte o mireasmă divină şi o lumină inefabilă dincolo de zări.
Pe 15 ianuarie în fiecare am îl sărbătorim pe Omul care a dăruit poporului român cea mai mare operă literară şi de gândire, de idei, cea mai mare Creaţie care a izvorât din sufletul şi mintea unei fiinţe omeneşti, pe acest pâmânt. Sărbătorim cea mai mare minte pe care a ivit-o pământul acesta, daco-românesc îl numim, care a apărut deci pe pământul acesta de la Deceneu încoace, adică pe parcursul a două milenii. Aşa spune profesorul Ovidiu Drimba, şi aşa este.
Persoana lui Eminescu, fiinţa umană Mihai Eminescu, este cea care pe parcursul unei perioade scurte de timp a dat cea mai mare operă, a creat CEL MAI MARE PRODUS CULTURAL creat de o fiinţă umană, şi opera creată de el se constituie în cel mai valoros, în cel mai mare lucru, în cel mai mare Fenomen uman care s-a născut în spaţiul carpato-pontic pe parcursul unui interval de timp de două milenii.
1. Cum un asemenea POET ŞI O ASEMENEA OPERĂ nu este ceva care poate fi făcut de om, fiind o Creaţie cu mult peste puterea oamenilor, noi îl considerăm pe Eminescu UN DAR AL LUI DUMNEZEU FĂCUT POPORULUI ROMÂN. O Creaţie, un Produs al lui Dumnezeu deci, făcută în poporul român !
Aceasta este o ideea care este foarte importantă, şi care, credem noi, că este adevărată. Că Eminescu este un Mare dar al lui Dumnezeu făcut poporului român.

2. O a doua idee asupra căreia insistăm, şi pe care o subliniem, este aceasta. Dacă Eminescu este Omul care a creat Cea mai mare Operă de două mii de ani încoace, şi dacă Opera aceasta este durabilă, şi ea a contribuit enorm de mult la dezvoltarea culturii române şi a poporului roman, SE CUVINE SĂ-I FIM FOARTE RECUNOSCĂTORI LUI MIHAI EMINESCU, ŞI SE CUVINE SĂ LE FIM FOARTE RECUNOSCĂTORI ŞI SĂ LE MULŢUMUM PĂRINŢILOR CARE L-AU ADUS PE LUME PE ACEST MARE CREATOR, care l-au crescut şi l-au ajutat să se formeze.
Oamenii aceştia, care au o contribuţie enorm la crearea Omului Eminescu, ŞI A FENOMENULUI EMINESCU, sunt părinţii lui, Raluca Eminovici şi Gheorghe Eminovoci. Ei de acum sunt nemuritori, zeci de generaţii de români care au terminat Şcoala au auzit de ei, le-au citit şi le-au rostit numele de sute de ori, şi sute de generaţii de aici înainte vor rosti aceste nume, îi vor vedea în mintea lor, şi-i vor reprezenta, ŞI SE VOR GÂNDI LA EI CU DRAGOSTE ŞI RECUNOŞTIINŢĂ. Dumnealor, părinţii lui Mihai Eminescu, nu mai sunt de acum, ca orice părinţi, despre care o dată cu moartea lor şi a copiilor lor nu se mai vorbeşte, iar o dată cu trecerea nepoţilor lor pe lume, nu mai ştie nimeni de ei, nu le mai rosteşte nimeni numele, NU!
Ei sânt de acum Părinţi, despre care ştiu toţi românii care se nasc pe acest pământ, şi la care toţi românii se gândesc cu dragoste, iar unii dintre ei, ca cel care aşterne pe hârtie aceste gânduri, se roagă pentru ei, să-i tină Domnul în odihna Lui dulce şi nesfârşită! Să rostim, aşadar, cu pioşenie şi cu dragoste : „Doamne, binecucuvântează-i şi ţine-i în palmele Tale în veci pe Raluca Eminovoci şi pe Gheorghe Eminovici, binecuvântează şi sfinţeşte sufletele lor cu marea milă şi dragoste a Ta..
3. O altă ideea pe care am dori să o înţelegem este aceasta a FENOMENULUI MIHAI EMINESCU, ŞI a Unităţii persoanei şi a operei lui Mihai Eminescu. Eminescu a fost un om ca toţi oamenii. Dacă nu ar fi creat nimic, dacă ar fi fost judecător, profesor universitar, sau un om politic mic şi demagog, cum sunt toţi oamenii politici, sau un simplu ziarist, ori un negustor, cum au fost mulţi în timpul vieţii lui, astăzi nu am şti nimic despre el, şi nu ar mai vorbi nimeni despre el.
Dar s-a întâmplat un lucru extraordinar, s-a întâmplat O MINUNE, SAU UN MIRACOL în istoria noastră, şi cu fiinţa lui Mihai Emimescu. Datorită minţii şi talentului pe care i le-a dat Dumnezeu OMUL ACESTA A CREAT O OPERĂ LITERARĂ ATÂT DE VALOROASĂ , DE PROFUNDA, DE FRUMOASA, SI DE ÎNALTĂ : 1, ÎNCÂT ESTE NEMURITOARE, ADICĂ OPERA ACEASTA VA RĂMÂNE VIE MII DE ANI DE AICI ÎNAINTE, CA OPERA LUI Herodot, sau a lui Shackespeare. Nu sunt în istoria Omenirii multe fiinţe umane care au creat asemenea lucruri miraculoase, asemenea Opere, care nu mor, nu se pierd, nu se distrug niciodată. Ba, mai mult, se re-creează pe sine necontenit, dezvoltându-se continuu !

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=aj39W4cUS8M#t=0s

Pentru că Opera lui Mihai Eminescu este foarte valoroasă, este un Univers viu, un Întreg, un Tot extraordinar de idei, este un Cosmos poetic nespus de dulce, de luminos, pentru că fiinţa umană Mihai Eminescu prin frumuseţea ei omenească, prin efortul ei titanic, prin moartea sa nedreaptă, christică ne-a impresionat profund, şi pentru că opera sa extraordinară ne uimeşte, ne vrăjeşte, ne nedumereşte, ne face să ne punem întrebări, ne educă gândirea, sufletul, simţirea, ne pune întrebări, ne deschide noi căi în dezvoltarea spirituală a poporului român.
DE UN SECOL ŞI MAI BINE ÎN ŢARA ACEASTA VORBIM ŞI SCRIEM TOT MAI MULT DESPRE EMINESCU. SUNTEM CU CĂRŢILE LUI ÎN MÂNĂ, ÎI DESLUŞIM NECONTENIT IDEILE, VIZIUNEA SA, REVELAŢIILE SALE, ŞI TOATE ACESTEA FAC CA PE EMINESCU SA ÎL SIMTIM IN VIETILE NOASTRE FOARTE PREZENT.
Eminescu Este în noi, este tot timpul cu noi, a devenit conţinut al vieţii şi al istoriei noastre culturale, ca popor ! EI BINE ACESTA INSEAMNA CA EMINESCU A DEVENIT UN FENOMEN CULUTRAL, SPIRITUAL ÎN VIAŢA ŞI IN ISTORIA NOASTRĂ. Sunt puţine asemenea cazuri, în istoria noastră milenară, în istoria culturală a altor popoare, a marilor popoare, când un CREATOR devine Fenomen cultural şi naţional.
ESTE CAZUL MARELUI POET ŞI A MARII MINŢI UMANE CARE ESTE MIHAI EMINESCU. La noi, numai doi oameni, prin opera lor, au devenit fenomen cultural şi naţional, credem noi. Este vorba despre marele dramaturg Ion Luca Caragiale, şi despre Constantin Brâncuşi. Este mare lucrul acesta!
Numai marii Creatori, care dau o Operă spirituală atât de mare încât îmbogăţeşte viaţa culturală a unui întreg popor, care prin simţirea şi gândirea lor, înalte, pătrund în sufletul milioanelor de cititori, care de acum fac parte din sufletul şi conştiinţa popoarelor lor, DEVIN FENOMENE CULTURAE. Cel mai mare Fenomen uman, cultural din Istoria noastră este Fenomenul Mihai Eminescu.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=ug3H64IuoeE#t=1s

Nu vedeţi, pe când despre unii oameni politici nu se mai vorbeşte deloc, despre unii scriitori la fel, iar despre alţii foarte puţin, DESPRE MIHAI EMINESCU GÂNDIM, SCRIEM SI VORBIM DIN CE ÎN CE MAI MULT ! Cu cât încearcă unele minţi sărace cu duhul să îl conteste, cu atât el ne apare mai mare, mai impresionat, opera lui ne revelează noi idei, sensuri, mistere, motive, teme, dimensiuni, pe care nu le văzusem mai înainte ! La, fel, cu cât trece timpul, pe când unii scriitori par tot mai mici, intră într-un fel de con de umbră, EMINESCU NE APARE TOT MAI MARE.
4. Ba mai mult, „lucrul” acesta, OPERA LUI, Produsul acesta care a ieşit din mintea şi din mâinile lui Eminescu, ne referim la Opera lui ÎNTREAGĂ, mai are o calitate miraculoasă. Nu numai că este nemuritor, mare, impresionant. Deci Opera lui Eminescu nu numai că este nemuritoare, dar EA LUCREAZĂ ÎN CONTINUARE, ŞI VA LUCRA CÂT VA DURA POPORUL ŞI OMENIREA ACEASTA.
Opera lui Eminescu este asemenea UNEI UZINE CARE PRODUCE FRUMOSUL, produce emoţie estetică milioanelor de cititori, le produce sentimente frumoase, profunde, care le formează şi le îmbogăţeşte fiinţa, generează în mintea şi în sufletul nostru moduri de a gândi, atitudini, idealuri, etc, produce educaţie, căci opera lui are o mare capacitate de a educa oamenii, de a-i forma, de a-i învăţa să simtă şi să gândească. Iată de ce Opera lui este un lucru extraordinar de mare, şi de măreţ, iată de ce spunem că această OPERĂ CREAZĂ, LUCREAZĂ ÎN CONTINUARE. Spre deosebire de operele scriitorilor mici care mor o dată cu ei.
5. Deci Opera lui Eminescu, în modul cel mai subtil şi imens, continuă să ne emoţioneze, să ne lumineze sufletele, să ne dăruiască emoţii estetice, să ne facă să gândim, să ne dezvolte cultura generală, nouă, ca fiinţe umane, care venim pe lume, dar el îmbogăţeşte necontenit şi sufletul acestui popor, el îi îmbogăţeşte şi îi formează Mentalul naţional, SISTEMUL DE VALORI, sistemul de aşteptări, formează în mintea noastră o anume DESCHIDERE CĂTRE VIITOR !
Pot să-l atace ei cât de mulţi inconştienţi şi ticăloşi pe Eminescu, dorind să-l compromită şi să-l distrugă, SĂ NI-L ARATE CĂ ESTE MIC,…EL este atât de mare încât este ca şi cum o muscă s-ar lovi de Everest. Moare musca, se zdrobeşte ea, sărmana. De aceea aceşti oameni nu fac altceva decât să se compromită, să se sinucidă !

6. Mihai Eminescu, şi opera sa sunt atât de mari pentru că în cazul lui Eminescu s-a întâmplat acest lucru extraordinar : spiritul Creatorului plonjează în profunzimea Subconştientului colectiv al poporului roman, el asimilează elementele Subconştientului colectiv al neamului său, pritoceşte, prelucrează acest univers subteran uriaş, pe care îl redă apoi în creaţia sa, aducându-l la suprafaţă, în forme de o perfecţiune şi profunzime uimitoare.
Aceasta este definiţia Eminescianismului, spuneam noi într-un Eseu intitulat Eminescianismul. Or numai un Geniu uriaş putea să facă lucrul acesta ! De aceea Eminescu face parte dintre acei Artişti care sunt expresia sufletului poporului lor, ei redau cel mai bine spiritualitatea poporului, a neamurilor lor, simţirea, gândirea, suferinţa, speranţele, înfrângerile şi victoriile lor, proiecţia spiritului lor în viitor !
7. În cazul lui Eminescu spuneam că între fiinţa umană, persoana Mihai Eminescu, imaginea lui şi Opera sa se formează o UNITATE VIE, TÂNĂRĂ, O UNITATE FRUMOASĂ, un CONSTRUCT SPIRITUAL, CULTURAL, (de o frumuseţe şi măreţie extraordinar) care va dăinui milenii, aşa cum se întâmplă cu Herodot. Întotdeauna când auzim cuvintele, opera lui Eminescu, eminescian, poezia lui Eminescu, etc ne vine în minte ca reprezentare, CHIPUL TÂNĂR, SENIN, FRUMOS AL LUI EMINESCU. Iar chipului Opera sa îi împrumută inefabilul , vraja şi frumuseţea, seninătatea şi melancolie ei olimpiană.
În cazul lui Eminescu s-a întâmplat ca Opera sa fiind atât de profundă, de valoroasă, de complexă, marea majoritate a românilor să nu-i cunoască opera. Chiar şi dintre oamenii de cultură (de intelectualitatea românească nu mia vorbim !) puţin au lecturat mai mult un sfert sau de jumătate din opera lui.
Celor mai mulţi dintre români, atunci când vine vorba despre Eminescu, despre opera lui, le vine în minte poetul, poetul şi opera lui poetică, cea cunoscută de la şcoală, o poezie nespus de frumoasă, de plăcută, de emoţionantă, de şlefuită. Desigur că este un lucru regretabil acesta, că Opera lui Eminescu o cunosc nu mulţi români şi că nu-i cunoaştem nici măcar toată poezia, ci numai partea ei muzicală, cea mai bătătorită, cea mai vehiculată.
Opera lui Eminescu este mult mai complexă şi mai vastă. Astfel pe lângă Opera poetică centrală, cea foarte cunoscută, ne gândim la toate poeziile scrise de el, Eminescu a mai scris proză, proză fantastică, şi el este unul dintre scriitorii care pune bazele prozei fantastice în literatura română, a mai scris teatru, şi a scris articole de ziar. Articolele lui publicate în Ziarul Timpul, cât a lucrat la acest ziar, au fost adunate în carte, şi când au fost citite de oamenii de cultură care au venit după el, aceştia au avut o revelaţie.
Că să află în faţa unul MARE GAZETAR, A UNUI MINŢI EXTRAORDINAR DE MARI, DE CLARVĂZĂTOARE, A UNUI ARTIST CARE MÂNUIEŞTE BINE FRAZA, CUVÂNTUL, IDEEA, RAŢIONAMENTUL, CREÂND O LIMBĂ GAZETĂREASCĂ FRUMOASĂ, CURATĂ, VIABILĂ, CARE SE CITEŞTE ŞI AZI CU PLĂCERE, ŞI O MARE OPERĂ GAZETĂREASCĂ. Eminescu este cel mai mare gazetar român, aşa cum este cel mai mare poet român ! El este gazetarul care ridică ziaristica, să spunem aşa, gazetăria, la rang de literatură, de specie literară foarte importantă în cultura unui popor.
Să precizăm aşadar, Opera lui este formată din patru mari compartimente, poezie, proză, teatru, gazetărie. Ce este uimitor, şi este firesc să fie aşa, că acestea se întrepătrund între ele, lucru normal, cum spuneam, fiind scrise de aceiaşi minte şi de acelaşi suflet, şi formează O OPERĂ LITERARĂ VASTĂ, UNITARĂ, GERU DE CURPRINS CU MINTEA OMNEASCĂ, FAUSTICĂ. I-ar trebui unui om o viaţă întreagă să citească şi să studieze această Opera, ocupându-se numai de Eminescu ! Aceasta este, deci, adevărata operă a lui Eminescu, cea formată din toate aceste compartimente.
Ei bine, dacă cineva, şi de gândim la un om de cultură, matur, cultivat, la oamenii inteligenţi, iubitori de literatură , de cultură, citeşte întreaga operă a lui Eminescu, şi nu numai poezia, are dintr-o dată revelaţia că se află în faţa UNUI TITAN AL CULTURII, ROMÂNE ŞI UNIVERSALE, CARE A CREAT O OPERĂ ATÂT DE VASTĂ, CĂ NICI PÂNĂ ACUM NU A FOST CITITĂ DECÂT DE PUŢINI OAMENI. Şi studiată, şi mai puţin !

CE NE UIMEŞTE LA ACEASTĂ OPERĂ ESTE CĂ AVEM REVELAŢIA CĂ MIHAI EMINESCU ESTE O MARE MINTE UNIVERSALĂ, ŞI EL ESTE ÎNTR-ADEVĂR UNA DINTRE CELE MAI MARI MINŢI ALE TIMPULUI SĂU, ALE ISTORIEI UMANE !
Deci, Opera sa ne impresionează prin inteligenţa , profunzimea şi vastitatea sa, prin frumuseţea estetică a conţinutului său, ca şi prin marea ei deschidere către cultura lumii, către cultura viitoare care urmează să se creeze, CĂTRE TEMELE CENTRALE ALE CULTURII UMANE !.
Opera sa ne revelează o MARE Personalitatea creatoare, foarte complexă, de tipul Titanilor omenirii. Dacă în opera poetică ce ne impresionează profund, vedem talentul său extraordinar, în opera sa de gazetar, deci citind articolele lui, vedem cât de informat şi inteligent era Eminescu, ce minte extraordinară avea, ce gândire vastă, superioară, ce cultură asimilase el, fiind, aşa cum spuneam, unul din marii oameni de cultură ai timpului său.
Acum când a trecut un veac şi mai bine de la naşterea sa vedem foarte limpede că EMINESCU ESTE O MINTE ATÂT DE MARE ÎNCÎT EL ESTE CEA MAI MARE MINTE CARE S-A IVIT PE PĂMÂNTUL ACESTA DE DOUĂ MII DE ANI ÎNCOACE. ŞI UNA DINTRE CELE MAI MARI MINŢI DIN ISTORIA CULTURII UNIVERSALE, STÂND CU CINSTE ALĂTURI DE SHACHESPEARE, DE SCHILLER ŞI GOETHE, DE TOLSTOI ETC
În opera sa de Gazetar, deci în articolele scrise de el în ziarul Timpul, Eminescu se referă la evenimentele, din timpul vieţii lui, despre care scrie, face observaţii, comentează, vorbeşte despre psihologia românilor, despre calităţile şi defectele noastre, se referă la cultura românească, la economia românească, la societatea românească, la teatrul românesc, el recenzează cărţi şi evenimente culturale, într-un cuvânt abordează foarte multe teme, din mai toate domeniile vieţii.
Observaţiile şi ideile lui sunt atât de profunde, de întemeiate, de adevărate, încât el pune bazele Psihologiei, ale ştiinţei Economiei, ale Sociologiei, la noi… Văzând aceste lucruri mintea noastră rămâne uimită şi de dăm bine seama că ne aflăm în faţa unui Munte al culturii române şi universale.
Ce ne mai atrage atenţia este faptul că observaţiile şi judecăţile lui despre politica românească, despre problemele poporului român sunt atât de profunde şi de adevărate încât ele sunt valabile, adevărate şi azi. Acest lucru ne dă nouă sentimentul şi certitudinea că Eminescu a fost un Vizionar. Şi a fost într-adevăr un mare Vizionar. Un spirit care a îmbogăţit gândirea şi cultura românească, şi care pentru că este atât de actual face parte din viaţa noastră. A generaţiilor de azi, şi care cu siguranţă va face parte şi din viaţa copiilor şi a nepoţilor noştri, adică a generaţiilor de mâine.

Spunând aceste lucruri despre Eminescu, aceasta fiind Gândurile, Ideile noastre care ne-au venit în minte, meditând la destinul şi la Opera lui, în preajma zilei sale Aniversare, îl lăsăm acum să vorbească despre Eminescu pe unui dintre cei mai mari oameni de cultură de la Chişinău, pe un mare intelectual român, este vorba despre domnul Andrei vartic,, şi facem lucrul acesta văzând că şi domnul Vartic simte şi gândeşte despre Luceafărul poeziei româneşti ca şi noi.
Dar relaţia dintre nemuritorii care-şi doresc viaţă temporală şi muritorii ce jinduiesc, uneori cu atâta crimă, nemurirea? Mai mult, Eminescu vorbeşte la zi, şi mai ales pentru ziua de azi, despre echilibrul mistic al fiinţării (aşa de parcă l-ar fi citit pe Pseudo Dionisie Areopagitul), despre relaţia dintre creat şi ne-creat, dintre a fi şi a nu fi, dintre lumea fizică şi cea spirituală, despre necesitatea imperioasă a păstrării echilibrului dintre lumi şi ne-lumi.
Mai mult, Eminescu pune divinitatea în echilibrul fiinţării şi punerea aceasta nu e simplă nici pentru teologi, nici pentru moralişti, nici pentru oamenii de ştiinţă (de cei politici nu mai vorbim, fiindcă, iată, George W. Bush se roagă în biserică în fiece an de 11 septembrie).
Dar postulatele lui lingvistice? De pildă, cele din „Se bate miezul nopţii”. Ce înseamnă neclintita limbă care menţine în ne-schimbare cumpăna gândirii? Ce înseamnă faptul că putem auzi „cum iarba creşte”, fără foile unse ale cărţilor, fără colbul şcolii, doar cu experienţa unică a vieţii?

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=QUMAg_LuZek#t=2s

Dar „Memento mori” sau panorama deşărtăciunilor? Eminescu vorbeşte în acest poem, genial sub toate aspectele („Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur…”), adânc şi competent, bazat pe evenimente istorice şi ştiinţifice concrete, despre naşterea, mărirea şi căderea civilizaţiilor mult mai larg decât permite segmentul creşterii şi descreşterii unui imperiu (cum a scris Cantemir despre Imperiul Otoman sau Miron Costin despre viaţa lumii).
Finalul acestui uriaş monument al gândirii contemporane, cu tot pesimismul său înfiorător, este, în acelaşi timp, un mesaj nemaipomenit de curajos de la limitele de fiinţare ale omului. Se poate spune: au transmis şi alţi poeţi epistole cutremurătoare de acolo. Da, dar meritul lui Eminescu este că nu a pierdut omul cu dorurile lui, cu patimile lui, cu nesaţul lui de afirmare (inclusiv prin scrierea emoţiilor şi patimilor în piatra piramidelor).
Faraonul lui nu este eroul lui Dante, pornit ştiinţific în căutarea unei Beatrice iluzorii, el iubeşte cu pasiune vie, erotismul lui este vulcanic şi anume el stă la baza deciziei de a părăsi această lume… Şi magul călător prin stele nu se poate lăsa de pasiunile şi patimile sale pământeşti. Iar în „Dumnezeu şi om”, înaintea lui Nietzcshe, el pune întrebări cutremurătoare nu doar modelelor ontologice româneşti. Ci întregii comunităţi omeneşti.
Pune întrebări la care, volens-nonlens, a venit timpul să răspundem măcar parţial. Cu toţii. Şi albi, şi negri, şi galbeni, şi roşii. Dacă nu vrem să se lichideze toată omenirea prin explozia atomică sau biologică a unui oarecare posedat de nemurire proprie? Unde să găsim răspunsul la întrebarea fundamentală cu privire la sensul vieţii? În tavernă? În Parlament? Într-un articol de ziar sau la o emisiune neroadă, cu fete goale (într-o ţară creştină) a televiziunii?

Orologiile bat, spune Eminescu, bat necruţător, „dar nimeni mai nu le ascultă”. Şi această cercetare poetică a marelui poet român ar trebui învăţată de către toţi cei care încearcă să se manifeste public în piramida lumii. Fiindcă nici o civilizaţie sau cultură de pe acest pământ nu poate fi veşnică. Şi nu se poate bălăci veşnic într-un hambar de… stele şi comedii.
Este imposibil într-un mic articol să arăţi toate meritele ştiinţifice de rang mondial ale poetului român Mihai Eminescu. Că nu sunt cunoscute la New York sau Paris a cui o fi vina? A francezilor? În „Arta guvernării”, planul pe puncte al unei guvernări civilizate, Eminescu arată că o elită politică este obligată să ţină cont şi de tradiţiile culturale ale gintei pe care o conduce, şi de starea de acum a lumii, să armonizeze hărţile culturale şi tehnologice (de care a vorbit şi Braudel, dar în a doua jumătate a secolului XX) pentru a o menţine pe linia de plutire a lumii?
Dar formidabilele drumuri economice pe care le deschide în „Economia naţională”? Dar necesitatea imperioasă a unei clase politice morale din „Mizeria vieţii noastre publice”? Dar învăţămintele din „Bălcescu şi urmaşii săi”? Nu cumva americanii sunt cei mai mari şi cei mai puternici fiindcă au ţinut şi ţin cont de învăţăturile lui Benjamin Franklin? Iar marea majoritate a oamenilor politici români nici nu deschid articolul despre Bălcescu în care Eminescu pune, ca şi Franklin de altfel, accentul pe dreptul egal al tuturor oamenilor la fericire şi la prosperitate? Dar „Avatarii faraonului Tla”?
De ce nu am face un congres la care să invităm măcar pe unii din cei mai mari antropologi ai lumii şi să le arătăm ecuaţia dintre piramida egipteană şi piramidale politice, economice, sociale, culturale, religioase ale lumii aşa cum a rezolvat-o Eminescu?
Dar studiul despre Basarabia, în care Eminescu demonstrează că Basarabia nu este doar cel mai puternic scut al României, ci unul din cele mai puternice scuturi ale întregii civilizaţii europene?
Dar mitologicalele pe care le-ar invidia şi Claude Levi-Strauss?
Dar „anii ce trec ca lungi nori pe şesuri”?
Dar zilele de aur ale scripturilor române (dintre care unele, ca cele ale lui Neagoe Basarab, sunt nestemate culturale ale întregii lumi)?
Dar rugăciunea unui dac?
Dar vreme trece, vreme vine?
Dar cine a mai întrecut poetic, măcar în România, genele ostenite ale celui care suflă seara în lumânare?
Sau, poate, nu se mai fac cariere prin protecţie de fuste?

Poate în sfatul ţării nu se-adun să se admire cei care se bat cu pumnul în piept, chiar acum, în cabinetul procurorului, că viaţa lor este curată ca cristalul şi că, da! avem cea mai coruptă clasă politică din Europa, dar nu avem corupţi? (Ştefan Dumitrescu)
Pagină realizată de Grigore Ciascai