Gândul zilei: ”O moarte este o tragedie, un milion de morți e o statistică.” (I.V. Stalin)

Religie
Ortodox = Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi soţia sa Priscila;
Romano-catolic = Sf. Valentin, pr. m. R.
Reformat(Calvin) =  Bálint.
Greco-catolic = Cuv. Martinian. Începe timpul Triodului.
Mozaic = 9. Adar 5771.
Musulman = al-‘ahad: 9. Rabi al-Awwal 1432.

Evenimente
1542: Catherine Howard, a cincea soție a lui Henric al VIII-lea al Angliei este executată pentru adulter
1575: Henric al III-lea al Franței este încoronat la Rheims și se căsătorește cu Louise de Lorena în aceeași zi.
1849: Delegația condusă de mitropolitul Andrei Șaguna prezintă împaratului Franz Joseph Petițiunea generală a fruntașilor români din Transilvania, Banat și Bucovina, prin care se cerea recunoașterea națiunii române (13/25)
1853: Medicul și ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat seringa
1856: Încep lucrările Congresului de Pace de la Paris care pune capăt Războiului Crimeii
1867: Dunărea Albastră a compozitorului Johann Strauss a fost prezentată în premieră la Viena, Austria
1895: A fost brevetat Cinematograful Lumiere, aparat de filmat, de proiecție și de copiat, realizat de frații Louis și Auguste Lumiere. Prima proiecție publică comercială a avut loc la 28 decembrie 1895, la Paris
1945: Eliberarea orașului Budapesta de sub ocupația fascistă
1960: Franța a detonat prima bombă nucleară
2003 – Sunt repatriate din Portugalia rămăşiţele pămînteşti ale regelui Carol al II-lea şi ale ultimei sale soţii, Elena Lupescu. Iniţiativa a aparţinut guvernului României, cu girul Casei Regale. Carol al II-lea a fost regele României între anii 1930 şi 1940.

Nașteri
1457: Maria de Burgundia, fiica lui Carol Temerarul și soția împăratului Maximilian I (d. 1482)
1599: Papa Alexandru al VII-lea (d. 1667)
1743: Joseph Banks, botanist și naturalist englez (d. 1820)
1768: Édouard Adolphe Casimir Joseph Mortier, mareșal francez (d. 1835)
1769: Ivan Andreevici Krîlov, fabulist rus (d. 1844)
1873: Feodor Șaliapin, cântareț rus de operă
1880: Dimitrie Gusti, filosof, estetician și sociolog român (d. 1955)
1855: Paul Deschanel, președine al Franței (d. 1922)
1903: Georges Simenon, scriitor belgian (d. 1989)
1903: Gheorghe Manu, fizician român (d. 1961)
1910: William Bradford Shockley, fizician american de origine britanică, laureat al Premiului Nobel (d. 1989)
1922: Horia Căciulescu, actor român de teatru și film (d. 1989)
1933: Kim Novak, actrița americană de film
1944: Jerry Springer, cunoscut actor și producător de show-uri de televiziune american
1950: Peter Gabriel, compozitor și cântăreț englez

1955: Alexandru Dabija, regizor român de teatru
1968: Mihai Leu, pugilist român
1974: Robbie Williams, cântăreț britanic

Decese
1130: Papa Honoriu al II-lea
1141: Béla al II-lea al Ungariei (n. 1110)
1332: Andronic al II-lea Paleologul, împărat bizantin (n. 1259)
1542: Catherine Howard, a cincea soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei (executată) (n.c. 1521)
1571: Benvenuto Cellini, sculptor, gravor și scriitor florentin (n. 1 noiembrie 1500)
1660: Regele Carol al X-lea al Suediei (n. 1622)
1785 – Crişan, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, se spînzură în închisoare cu nojiţele de la opinci. Horea şi Cloşca sînt executaţi prin tragere pe roată la 28.02.1785.
1877: Costache Caragiale, actor, regizor și dramaturg român (n. 1815)
1883: Richard Wagner, compozitor german (n. 1813)
1935: Ion Bianu, filolog român, fondatorul și organizatorul Bibliotecii Academiei (n. 1856)
1950: Rafael Sabatini, autor italian (n. 1875)
1999: Radu Zaharescu, actor român de teatru și film
2000 – A murit, la Paris, “printul modiştilor” – Jean Barthet (n.1920).
2007: Elizabeth Jolley, scriitoare australiană (n. 1923)

Personalitatea zilei – Richard Wagner
Richard (Wilhelm) Wagner (n. 22 mai 1813, Lipsca; d. 13 februarie 1883, Veneția) a fost un compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical.
Richard Wagner s-a născut la Lipsca (azi Leipzig) într-o familie de actori. A studiat la Dresda și la Lipsca, luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling. Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg, Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele”, 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă”, 1836) și mai multe piese orchestrale.
În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner. Călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. În timpul unei agitate călătorii pe mare spre Anglia elaborează planul pentru opera „Olandezul zburător”. După o scurtă ședere în Londra, pleacă la Paris, unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz.
În continuare, geniul său muzical s-a format și s-a relevat sub influența muzicii lui Carl Maria von Weber, Wolfgang Amadeus Mozart și în special a simfonismului lui Ludwig van Beethoven. Primele sale opere de un răsunet deosebit, Rienzi (1840 – premieră la 20 octombrie 1842 la Dresda), Der fliegende Holländer („Olandezul zburător” sau „Vasul fantomă”, 1841 – prezentată în premieră la 2 ianuarie 1843 la Dresda), l-au impus în viața artistică.
În 1843 se stabilește în Dresda, unde devine Kapellmeister la curtea regelui din Sachsen. Următoarele sale opere Tannhäuser (1845) și Lohengrin (1848) sunt mai greu acceptate de public, datorită elementelor inovatoare în structura dramatică și muzicală. Cu sprijinul lui Franz Liszt, vor fi prezentate mai târziu cu succes la Weimar.
Fire orgolioasă, Wagner a avut o existență agitată. Sub influența scriitorului Heinrich Laube, a adoptat ideile republicane ale mișcării Jungen Deutschland („Tânăra Germanie”), dar, după înfrângerea revoluției din 1848, este nevoit să se refugieze la Zürich în Elveția, unde rămâne 10 ani, până în anul 1858.
Aici o cunoaște pe scriitoarea Mathilde Wesendonck, pentru care nutrește o adevărată pasiune și pe ale cărei versuri compune un ciclu de lied-uri. În aceste împrejurări se desparte de soția sa, Minna; mai târziu se va căsători cu Cosima, fiica lui Franz Liszt.
Începând cu anul 1864 devine protejatul regelui Ludwig II al Bavariei, un pasionat admirator al muzicii wagneriene. Regele îl susține financiar, Wagner putând astfel să se consacre numai creației artistice.
Cu ajutorul protectorului construiește Teatrul de la Bayreuth, special pentru punerea în scenă a operelor sale, unde – până în zilele noastre – în fiecare vară (iulie-august), au loc renumitele festivaluri muzicale „Richard Wagner”.
Richard Wagner s-a mutat la Bayreuth la data de 24 aprilie 1872. A locuit în primele 3 zile pe strada Bahnhofstr.14, într-o casă închiriată la intervenția sorei sale, Ottilie Brockhaus, pe lângă rudele soțului ei din Bayreuth. La data de 27 aprilie 1872 R. Wagner s-a mutat provizoriu la hotelul „Fantaisie” din Donndorf (comună la 4 km vest de Bayreuth), nu departe de castelul „Fantaisie”.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=CGBDWER-wUI#t=1s

Spre sfârșitul lunii sept.1872, familia Wagner s-a mutat din Donndorf, în casa de pe strada Dammallee nr.7 din Bayreuth. Aici a început penultima sa operă „Götterdämmerung” („Amurgul Zeilor”), terminată în „Haus Wahnfried”, casă în care s-a mutat în toamna anului 1874. Cu „Amurgul Zeilor” a încheiat – după 26 ani – tetralogia „Inelul Nibelungilor”. În Bayreuth a compus și cea din urmă operă a vieții sale, „Parsifal”. A murit la Veneția (în Palatul Vendradim), în ziua de 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afecțiuni cardiace.
Soția, Cosima (fiica compozitorului Franz Liszt). a preluat după decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuind încă 47 de ani. Au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942, căsătorită cu H.S.Chamberlain) și Siegfried (1869-1930, căsătorit cu Winifred Williams-Klindworth).

Motivele care l-au îndemnat pe Richard Wagner să aleagă ca reședință orașul Bayreuth au fost următoarele:
– orașul era situat în Bavaria, țara ocrotitorului său, regele bavarez Ludwig II (1845-1886), față de care s-a simțit profund îndatorat și legat.
– Bayreuthul era amplasat geografic în inima Imperiului German, relativ ușor accesibil din toate direcțiile.
– avea o clădire de operă (puțin folosită), în care el spera să prezinte în exclusivitate operele sale (ulterior scena operei s-a dovedit a fi neîncăpătoare punerilor în scenă wagneriene, ceea ce l-a determinat să construiasca – cu sprijinul financiar al regelui bavarez Ludwig II – clădirea „Festspielhaus” de pe dealul Grüner Hügel).
– nu existau alte teatre în oraș care să-i facă concurență (nu admitea – din orgoliu – concurența).
– se afla în vecinătatea masivului muntos Fichtelgebirge, leagănul legendar al unor grupuri etnice germane.

Scrierile lui Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche, precum și schimbarea condiției sale sociale ca favorit al regelui Ludwig II al Bavariei l-au făcut să adere la ideile naționaliste pangermanice. Ideile sale sunt cuprinse în numeroase eseuri despre muzică, teatru, politică și religie ca Kunst und Revolution („Arta și revoluția”, 1848), Das Kunstwerk der Zukunft („Opera de artă a viitorului”, 1850), Oper und Drama („Opera și drama”, 1851).
Wagner s-a considerat pontiful unui cult artistic înrădăcinat în cultura germană, inspirată din vechile legende nordice, cu personaje eroice, care se mișcă într-o lume supranaturală. Această artă, gravitând în jurul dramei muzicale, trebuia să dea naștere acelei opere naționale, care să fie pentru germani ceea ce tragedia clasică fusese pentru grecii antici.
Drama muzicală wagneriană se opune divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, alegorie a dramei interioare, printr-o unitate indisolubilă cu textul, scris de Wagner însuși pentru majoritatea partiturilor sale. Wagner introduce ca inovații „melodia infinită” și „motivul conducător” (das Leitmotiv), procedeu simbolic de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.

Această concepție și-a găsit întruchiparea în monumentala sa tetralogie Der Ring des Nibelungen („Inelul Nibelungilor”), compusǎ din operele Das Rheingold („Aurul Rinului”, 1854), Die Walküre („Walkiria”, 1856), Siegfried (1970) și Götterdämmerung („Amurgul zeilor”, 1874), care configurează, într-o lume de eroi și mituri, conflictul între violența primitivă a omului și natura sa spirituală.
Calitatea excepțională a artei lui Wagner se reflectă și în capodoperele sale Tristan und Isolde (1859), triumf al dragostei asupra morții, Die Meistersinger von Nürnberg („Maeștrii cântăreți din Nürnberg”, 1867), Parsifal (1882), în care reia legenda „Sfântului Graal”, dramatică încleștare a evlaviei cu sentimentul păcatului.
Creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.
Pagină realizată de Grigore Ciascai