În ziua în care principalul catalanilor a fost externat din spital, după operaţia suferită din cauza cancerului recidivat, elevii săi au arătat că la ei spectacolul merge înainte în orice condiţie.
Barcelona învinge şi când pe bancă e secundul secundului. Jordi Roura, asistentul lui Tito Vilanova, care la rândul lui a fost „adjunctul“ lui Pep Guardiola, va fi interimar în cele şase săptămâni în care Vilanova va urma şedinţe de chimioterapie şi radioterapie.
Chiar şi aşa însă, „extratereştrii“ au zburdat pe teren, la Valladolid, acolo unde au jucat şi cu gândul la antrenorul lor, care astăzi a fost externat din spital.
Barcelona a deschis scorul prin Xavi (43), iar Messi a majorat scorul după pauză (59), încheiend anul 2012 cu 91 de goluri marcate! Scorul final, 3-1 pentru Barcelona, a fost stabilit, după ce Guerra a înscris golul de consolare pentru gazde (89), iar Tello a punctat în prelungiri (90+3).
În afară de cele trei goluri, Barcelona a lovit şi de două ori bara.
Catalanii revin în acţiune la 6 ianuarie 2013, atunci când vor juca în derby-ul cu Espanyol pe „Camp Nou“. Barcelona e lider în La Liga cu 49 de puncte, după 17 runde. Atletico Madrid se află pe locul 2 cu 40 de puncte, dar şi cu un joc mai puţin.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=oAu6cqh62Ss#t=2s