Locuitorii cartierului Firiza sunt la un pas distanţă de a beneficia de aceleași condiții ca și cetățenii din celelalte cartiere ale Băii Mari, odată cu semnarea primului contract de lucrări din cadrul proiectului ce prevede reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în Baia Mare. Firiza este principalul beneficiar al acestor lucrări, fiind vorba de contractul pentru zona Baia Mare – Est.
Cartierul Firiza este principalul beneficiar al modernizărilor, iar prin lucrările realizate aici se va asigura alimentarea cu apă potabilă și canalizare pentru locuitorii din zonă. Reprezentanţii Vital spun că aici se va realiza un colector principal și stații de pompare pe 2 străzi, alte 17 străzi vor beneficia de extinderea rețelelor de canalizare, 16 – de extinderea rețelelor de apă, iar pe 3 străzi vor fi montate stații de pompare.
Lucrările se vor extinde şi în cartierele Ferneziu, Valea Roșie, Vasile Alecsandri, Griviței și Orașul Vechi. Concret, pe 69 străzi vor fi realizate lucrări de extindere rețele canalizare, iar pe alte 2 străzi rețelele de canalizare vor fi reabilitate. Lucrările vor demara în primăvară.
În cel mai scurt timp va fi semnat și cel de-al doilea contract din cadrul acestui proiect, care cuprinde cartierele din zona Baia Mare- Vest.