Selecţionata argentiniană de fotbal s-a impus, aseară, cu scorul de 4-0, la Buenos Aires, în faţa reprezentativei Ecuadorului şi a urcat pe primul loc în grupa de calificare la Cupa Mondială din 2014.
„Pumele” au punctat prin superstarurile Sergio Aguero, Gonzalo Higuain, Lionel Messi şi Angel Di Maria. Argentina a strâns 10 puncte în primele 5 partide. Messi a sărbătorit golul pe care l-a marcat într-un mod inedit.
Atacantul a băgat mingea sub tricou, confirmând astfel zvonurile conform cărora prietena sa, Antonella Roccuzzo, este însărcinată.
Tot aseară, Uruguay a reuşit doar o remiză pe teren propriu cu Venezuela, scor 1-1. Diego Forlan a deschis scorul, însă Jose Rondon a adus un punct oaspeţilor. Chile a câştigat cu 2-0 în Bolivia.