O româncă, stabilită în Franţa, se plânge că nu poate mânca şi nu poate dormi de durere după ce şi-a făcut lucrări dentare în valoare de 6.600 de euro la un medic din Baia Mare. Remedierea lucrării prost făcute o costă peste 8.000 de euro, la Cluj. În Franţa, costul se ridică la peste 32.000 de euro! De cealalta parte, Colegiul Medicilor a analizat lucrarea si a sesizat doar deficiente minore.
„Mi-au spus ca decizia pe care o vor lua o sa mi-o comunice in 30 de zile. Au recunoscut ca sunt probleme. Nu am discutat de bani, nu mi s-a promis nimic. Eu vreau doar suma pe care am achitat-o in cabinetul respectiv. Nu vreau daune pentru ca aici e o chestiune de instanta ori eu nu locuiesc in tara si nu pot veni tot timpul in tara. Eu am cerut suma cheltuita pentru a-mi putea reface dantura. Acum am probleme de ocluzie. Sunt sigura ca imi voi recupera greu banii. Ei mi-au spus ca vor sa vada ca am dat jos toata lucrarea. Cei 28 de dinti i-a rezolvat in 30 de zile” a povestit Nastaca Bizau.
„Aceasta reclamatie a doamnei care seamana mai mult a relatare a situatiei in care dansa si-a facut 28 de elemente de ceramica pe zirconul, care este foarte scump. In Franta devizul ar fi 32.000 de euro. Ne spune ca dupa doua zile in reclamatie ca are dureri si ca nu poate sa mestece. Am examinat-o astazi aici si i-am spus doamnei ca avem dreptul legal de a-i raspunde in 30 de zile. Noi o sa ii raspundem mult mai repede. Saptamana viitoare vom discuta si cu doamna doctor. Lucrurile nu stau asa cum ne relateaza doamna. Dansa are niste lucrari in cavitatea bucala care au contact ocluzal pe doua treimi din cavitatea ocluzala, o usoara lipsa de contact pe partea dreapta la nivel de trei dinti de un milimetru, un milimetru jumatate ceea ce nu poate sa ii dea aceste disfunctionalitati. Eu i-am sugerat sa se relaxeze, sa considere acesti dinti daca asa doreste ca sunt provizoriu ca altfel stresata. Eu am intrebat-o daca este multumita din punct de vedere estetic si mi-a spus ca da. Am intrebat-o daca o dor dintii sub lucrari, a spus ca nu. O doare articulatia. Sigur ca este contractata. Ca o doare la mestecat. Sigur, fac o paranteza acum, dupa o lucrare atat de mare, dupa ce iti pui dintii sus si jos, vii si spui ca asta pentru ca trebuie sa aiba o perioada de acomodare. Mi-am mai spus ca la vorbire este incomod. Sigur va fi incomod si cu urmatoarele lucrari pentru ca se schimba toata arhitectura din cavitatea bucala.
Ceea ce am vazut astazi recomandam inlocuirea lucrarii de la canin la molar pe partea dreapta inferior sau in cel mai rau caz inlocuirea lucrarii inferioare. Nu se poate vorbi de malpraxis e o deficienta minora. Face din acest caz o chestie care a luat o asemenea amploare. Daca va dori sa isi recupereze banii nu va ramane cu lucrarea. Asa ceva nu se poate, nu e corect” a declarat dr. Viorica Titirca, sef Colegiul Medicilor Dentisti Maramures.
CITESTE AICI INFORMATIILE PUBLICATE IERI, 22 IANUARIE 2013 DE ACTUALMM.RO