Jurnalistii maramureseni au uitat de stiri, de subiecte, de pixuri, microfoane, camere de filmat si au pus mana pe mitraliera si pistol. Alaturi de reprezentanti de la ISU Maramures, Penitenciarul Baia Mare, Jandarmeria Maramures, Centrul Militar Judetean Maramures, MApN, jurnalistii au efectuat o tragere cu pistolul TT model 1936 si cu pistolul mitraliera 7,62 mm. Totul in cadrul manifestarii dedicate Zilei Armatei Romane, in „Cupa 25 octombrie” organizata de Unitatea Militara 01354 Baia Mare.
Inainte de a participa efectiv la concurs reprezentantii UM 01354 au facut o instruire „ca la carte”. Concursul a constat in doua trageri, una cu pistolul TT si cealalta cu pistolul mitraliera. In final, dupa celebra iahnie de fasole cu ciolan afumat, castigatorii a fost premiati cu medalii, diplome si o amintire: tinta in care au tras.
Premii – jurnalisti (feminin): locul 1 Lavinia Sabaciag, Glasul Maramuresului; locul 2 Simona Baran, KanalD; locul 3 Mihaela Onea, TL+ Baia Mare.
Premii – jurnalisti (masculin): locul 1 – Calin Osan, TL+ Baia Mare; locul 2 – Kristian Kosa, ActualMM.ro; locul 3 – Csaba Domokos – Graiul Maramuresului.