Un accident rutier s-a produs in urma cu putin timp pe drumul national 1 C Baia Mare – Dej, sub dealul de la Recea in zona Complexului „Romanita”. Din primele informatii se pare ca doua persoane sunt ranite. Spre locul accidentului au plecat au plecat doua echipaje de interventie de la Ambulanta Maramures, un echipaj SMURD si un echipaj de Politie.
Accidentul s-a produs in timp ce soferul unui autoturism Skoda in care se afla o familie (sot, sotie si un copil) a incercat sa intre in parcarea Complexului Romanita. Soferul unui autoturism Mercedes nu a reusit sa franeze si i-a izbit in spate, apoi acesta din urma s-a oprit la aproximativ 200 de metri de impact. Echipajele de interventie au preluat victimele si urmeaza sa le transporte la Spital.
„Azi, 05.08.2012, dispeceratul I.S.U. Maramureş a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Recea, în dreptul Complexului Romaniţa. La faţa locului s-au deplasat un un echipaj SMURD (Echipaj Prim Ajutor) şi două ambulanţe. În accident au fost implicate două autovehicule şi au rezultat trei victime care au suferit traumatisme uşoare şi care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare” se arata intr-un comunicat ISU Maramures.
Vasile Dale