În 12.11.2012, ora 21.45, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier cu victimă pe strada Barajului. În fapt, Mihai L. de 43 ani din Baia Mare, conducea pe acea stradă un moped, deplasându-se dinspre strada 8 Martie spre strada Firiza. În momentul în care a dorit să schimbe direcţia de mers spre stânga nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers, fiind angajat regulamentar în depăşirea mopedului. Autoturismul era condus de Adrian P. de 29 ani, din Baia Mare.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului, care circula fără cască de protecţie. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcool-test, în cazul victimei acesta a indicat valoarea de 0,26 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză continuă cercetările şi vor fi luate măsurile legale.
ACTUALIZARE
„La mine imi este frate. Nu am fost aici. Se vede dupa frana ca soferul nu o avut 50-60 km la ora ca aici e vorba de viteza mare” a spus fratele mopedistului. „Stateam aici si povesteam. El o venit din partea aia, masina o venit de acolo si o trecut pe langa el si asta cu masina o vrut sa depaseasca si o tot intrat in el. Amandoi au venit din partea aia” a spus un alt martor.
„Conducatorul unui moped care circula pe strada Barajului inspre strada Lunci nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers spre stanga fiind acrosat de un autoturism marca Opel Astra, inmatriculat in Germania, care circula in aceeasi directie de mers. Victima a fost transportata la spital cu echipaj SMURD, urmand a i se stabili diagnosticul, in functie de acesta vor fi luate masurile care se impun. Conducatorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ” a declarat agent principal, Claudiu Indre, Biroul Politiei Rutiere.