Un accident de circulaţie s-a petrecut în această seară la intersecţia străzilor Piaţa Revoluţiei cu strada Culturii. Un autoturism s-a izbit violent de un autobuz. Impactul violent a distrus pur şi simplu partea din faţa a maşinii. Autobuzul Urbis a fost avariat uşor. Şoferul autoturismului a fost rănit şi un echipaj SMURD la transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
Un autoturism Peugeot inmatriculat în Maramureş era condus de un tânăr. Acesta a intrat în coliziune cu un autobuz aparţinând SC Urbis SA care circulase pe ruta Urbis – strada Victor Babeş (rutele 3/11). Din declaraţia şoferului de autobuz vinovat ar fi conducătorul autoturismului. „Eu eram pe verde şi a intrat direct în mine, cu toate că a frânat” susţine şoferul Urbis-ului.
Şoferul autoturismului a fost preluat de un echipaj SMURD, i s-a acordat primul ajutor şi a fost transportat spre Spital. „Am preluat un pacient care prezenta o plana la nivelul nivelul cranian. Am transportat-o la spital pentru mai multe investigaţii” a declarat Ioan Pop, SMURD Maramureş.
Poliţiştii au demarat cercetările la faţa locului. „În această seară am fost solicitaţi la un accident rutier care a avut loc la intersecţia străzii Piaţa Revoluţiei cu strada Culturii, accident în care un autovehicul a intrat în coliziune cu un autobuz. Urmează să stabilim exact circumstanţele în care s-a produs accidentul” a declarat Romeo Pretli, Biroul Poliţiei Rutiere Baia Mare.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
ACTUALIZARE : Comunicatul oficial al IPJ Maramureş – ambii şoferi au pătruns pe galben în intersecţie
„Aseară, în jurul orei 20.30, un autobuz aparţinând unei firme de transport local din Baia Mare şi un autoturism marca Citroen au intrat în coliziune în mijlocul unei intersecţii semaforizate din municipiu. Ambii conducători auto au pătruns în intersecţie pe culoarea „galben” a semaforului electric aflat în funcţiune, pe direcţia lor de mers. Marian M., de 40 ani, din Baia Mare, şoferul autobuzului şi Noris B., de 19 ani din satul Mocira, aflat la volanul autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru amândoi. În urma impactului şi pentru că nu purta centura de siguranţă, Noris B. a suferit leziuni uşoare, pentru care a primit îngrijiri medicale la Spitalul judeţean Baia Mare.Cercetările continuă, urmând a fi dispuse măsurile legale.”