Peste 20% din actele administrative emise de primariile din Maramures anul trecut au fost transmise de către secretarii acestora peste termenul prevăzut de legislaţia în vigoare. Informatia a fost facuta publica astazi dar oficialii Prefecturii judetului sustin ca cei care tin in maini fraiele unitatilor administrativ teritoriale si-au facut bine datoria.
Potrivit datelor prezentate astazi de Rodica Pop, seful Serviciului verificarea legalităţii, aplicării actelor normative şi contencios administrativ din cadrul Prefecturii Maramureş, in cursul anului 2012 au fost supuse verificarii legalitatii aproape 35.500 de acte administrative. Este vorba de hotariri de consilii locale si de dispozitii emise de primari si presedintele Consiliului Judetean.
Mai bine de 4700 au fost emise de edilii celor doua municipii, circa 8400 de cei ai oraselor din judet si aproape 16.000 de primarii de comune. Cu toate ca anul trecut au fost organizate trei procese electorale, fata de 2011 s-a constatat o crestere a documentelor legislatice emise de administratiile locale. Lucrurile s-au desfasurat insa dupa bunul stil romanesc.
Reprezentantul Prefecturii Maramures a explicat astazi care au fost problemele de anul trecut. Rodica Pop a afirmat ca a mai fost vorba de concesionari directe de terenuri care nu se incadrau in exceptiile impuse de legislatie, de vanzari directe de terenuri din domeniul privat al UAT-urilor si de concesionari de suprafete din pasunea comunala fara licitatii publice.
Totusi, seful Serviciului verificarea legalităţii, aplicării actelor normative şi contencios administrativ din cadrul Prefecturii Maramureş sustine ca la capitolul acte adminsitrative stacheta este ridicata si ca cei care isi desfasoara activitatea in cadrul primariilor si-au facut datoria.