Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 4.000 de pachete de țigări, de proveniență ucraineană, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Doi cetățeni români sunt cercetați de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Luni, 22 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Vicovu de Sus – ITPF Sighetu Marmației au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 20.00, au observat, pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă.
În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea celor două persoane care au fost identificate ca fiind cetățenii români F.J. în vârstă de 20 de ani și G. M., de 17 ani, ambii domiciliați pe raza jud. Suceava.
Au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei. Astfel, au fost descoperite mai mulțe colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.
S-a luat măsura conducerii celor doi cetățeni împreună cu coletele la sediul poliției de frontieră. În urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că acestea conţin 4.000 pachete ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 46.800 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Cei doi cetățeni români sunt cercetați de polițiștii de frontieră sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Lucrarea penală a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea soluționării legale.
Informaţii furnizate de ITPF Sighetu Marmaţiei