spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieVICEPREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, VLAD DURUȘ, ÎN SLOVACIA | Maramureș – un județ...

VICEPREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, VLAD DURUȘ, ÎN SLOVACIA | Maramureș – un județ cu rol cheie în arhitectura cooperării carpatice, concluzia reuniunii Grupului Interregional „Carpați”

DISTRIBUIȚI

La invitația lui Władysław Ortyl, mareșalului Voievodatului Podkarpackie (înfrățit cu județul Maramureș) și coordonator al grupului interregional, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Vlad Duruș, a participat miercuri, 25.11.2025, la Prešov (Slovacia), la o nouă reuniune a Grupului Interregional „Carpați” dedicată Inițiativei Integrării Carpatice (CII) – un cadru strategic ce reunește 8 țări și 43 de regiuni, cu obiectivul consolidării cooperării transnaționale și al pregătirii unei viitoare macro-regiuni carpatice la nivel european.

 

Întâlnirea a reunit lideri regionali și decidenți europeni implicați în dezvoltarea regiunii carpatice. Printre participanții de rang înalt s-au numărat:

– Milan Majerský, președintele regiunii Prešov (Slovacia);

– Władysław Ortyl, președintele regiunii Podkarpackie și coordonator al grupului interregional (Polonia);

– Maksym Kozytskyy, șeful Administrației Regionale Militare Lviv (Ucraina);

– Svetlana Onyshuk, șeful Administrației Regionale Militare Ivano-Frankivsk (Ucraina);;

– Myroslav Biletskiy, șeful Administrației Regionale Militare Zakarpattia (Ucraina);;

– Ruslan Zaparaniuk, șeful Administrației Regionale Militare Cernăuți (Ucraina);;

– Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare (România);

– Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava (România);

alături de reprezentanți ai Comitetului European al Regiunilor.

 

În cadrul discuțiilor au fost prezentate direcțiile strategice ale Inițiativei Integrării Carpatice la nivel național, regional și local, precum și calendarul pentru perioada 2025–2028, care include consultări, forumuri, summituri și procedurile europene necesare adoptării strategiei EUSCARP. (definiția)

 

Un subiect major l-a reprezentat dezbaterea privind viitorul buget al Uniunii Europene și criteriile pentru definirea „regiunilor de frontieră estică”. În actuala propunere a Comisiei Europene, doar regiunile aflate la granița cu Rusia și Belarus sunt incluse în această categorie, în timp ce zonele de la frontiera cu Ucraina – deși afectate direct de consecințele războiului – nu beneficiază de același statut.

România și-a reafirmat angajamentul pentru cooperarea carpatică și pentru sprijinirea eforturilor de stabilitate și reconstrucție a Ucrainei, acționând ca un partener responsabil într-o regiune cu importanță strategică pentru întreaga Uniune Europeană.

 

Pentru Maramureș, miza este una concretă și strategică: accesul la fonduri europene dedicate infrastructurii transfrontaliere, mobilității, dezvoltării montane, energiei, turismului, digitalizării, precum și proiectelor comune cu regiunile ucrainene vecine. Având statutul de județ situat în prima linie a Uniunii Europene, Maramureșul solicită recunoașterea acestei poziții în viitorul exercițiu financiar 2028–2034.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA