Victima are aproximativ 25 de ani şi deocamdată nu se ştie exact ce s-a întâmplat, dar se pare că s-ar fi tăiat cu un flex, la ambele mâini. Spre el au pornit două echipaje SMURD şi a fost chemat şi elicopterul de la Mureş, care îl va duce la o clinică de specialitate.
Incidentul s-a petrecut la ieşirea din localitatea Şieu şi din primele informaţii se pare că tânărul ar avea răni foarte grave la ambele mâini. Tânărul are trei degete amputate de la mâna stângă, un deget amputat de la mâna dreaptă şi multiple leziuni la nivelul palmelor.
Totul s-a întâmplat chiar în curtea casei unde locuieşte tânărul. Acesta încerca să facă o bancă, şi-a schimbat pânza de la flex şi imediat ce a pornit aparatul s-a produs accidentul.
Rănitul este stabil şi conştient, însă cu siguranţă are nevoie urgent de o intervenţie chirurgicală. El a fost preluat de un elicopter SMURD şi dus la Târgu Mureş unde cel mai probabil medicii vor încerca să îi salveze degetele secţionate.
Găsit fără suflare
Un bărbat de 70 de ani din comuna Mărișelu a fost găsit spânzurat. Cea care l-a găsit a fost tocmai soția sa, care a avut un șoc când a intrat în șura gospodăriei și și-a văzut bărbatul fără viață. Echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul.
„Un bărbat de 70 de ani, găsit de soția sa, în șură. A fost alocat un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ, însă nu s-a mai putut face nimic, decât să se constate decesul”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița.
Deocamdată nu se știe ce l-a împins pe bărbat să recurgă la un gest atât de disperat. Se pare că acesta nu ar fi lăsat niciun bilet de adio, în care să explice de ce și-a luat viața. (bistrițeanul.ro)