Propunerea USL pentru Ministerul de Interne, Ioan Rus, a fost validat astăzi de comisiile de specialite din Parlament cu 36 de voturi pentru, opt voturi împotrivă şi două abţineri.
Ioan Rus a criticat dur poliţia locală despre care a spus că este folosită ca aparat de propagandă al actualilor primari.
„Poliţiile locale sunt mai mult agenţi electorali ai primarilor. Fiecare primar are 200-300 de agenţi electorali, nu cred în varianta în care funcţionează acum. Prestaţia lor de acum nu este una pe care ne-o dorim. Sprijină primarul şi fac propagandă pentru el, nu se ocupă de ordine şi siguranţă”, a declarat în Parlament Rus.
El a dat asigurări că alegerile locale şi parlamentare vor fi organizate corect, iar toţi cei care vor încălca legea vor fi sancţionaţi.
Ioan Rus a menţionat că se remarcă o creştere a infracţionalităţii în România şi că îşi doreşte ca ministerul să redevină mai competitiv. Pentru aceasta el a propus întărirea autorităţii poliţiştilor care va avea loc în următoarea perioadă.
Ministrul desemnat a precizat că nu sunt bani pentru angajarea absolvenţilor din acest an.
„Fără o rectificare bugetară în care să ne fie alocaţi bani nu putem angaja. Am avea nevoie de un împrumut de la Ministerul de Finanţe, să ne ajute, nu există altă soluţie, fără o susţinere financiară nu există nicio sursă”, a subliniat Ioan Rus.
În privinţa aderării la spaţiul Schengen, social-democratul a spus că nu are soluţii magice pentru a rezolva de mâine această problemă.
Vești proaste pentru cei mai proaspeți bugetari ai patriei! Ministrul Ioan Rus: Poliţia locală este agentul electoral al primarilor!
loading...