VESTE MAJORĂ PENTRU BĂIMĂRENI Unul dintre proiectele majore pe care primarul Cătălin Cherecheș le-a propus băimărenilor a fost reamenajarea zonei vechiului Ștrand Municipal, unde urmează să fie amenajat un adevărat centru de agrement acvatic și SPA.
Fostul Ștrand Municipal se află în paragină de mai mulți ani, fiind una dintre multele ruine lăsate moștenire de administrația Anghel. În mod normal, acest proiect ar fi fost pus în operă mult mai devreme dacă nu ar fi existat atâtea forțe care să își fi unit puterile în încercarea de a îl elimina pe Cherecheș din administrația locală, dar și pioni din zona administrației care au pus de fiecare dată piedici. Chiar dacă unora li se pare amuzantă formularea, Cherecheș este „greu de ucis”. Așa se face că, mai devreme sau mai târziu, acesta reușește să pună în aplicare, pe rând, fiecare plan și proiect asumat pentru Baia Mare.
Ca să vorbim concret, zilele acestea a fost finalizat primul pas în realizarea proiectului care prevede transformarea fostului Ștrand Municipal într-o zonă de SPA și agrement acvatic. Investiția urmează să fie realizată pe parcursul următorilor doi ani în zona din apropierea Câmpului Tineretului, spre bucuria băimărenilor care așteaptă de aproape 10 ani implementarea unui astfel de proiect.
CS Minaur, club care se află în subordinea administrației locale a municipiului Baia Mare, a finalizat în cursul zilei de marți, 10 octombrie, recepția și preluarea studiului de fezabilitate pentru această investiție.
„Această investiție care îmi doresc să fie foarte rapid realizată și dăruită băimărenilor. Până la 31 decembrie se va finaliza proiectul tehnic pentru zona de piscine și jocuri acvatice pentru copii, respectiv zona de agrement în aer liber, iar ambiția mea și a colegilor mei de la CS Minaur, este ca această componentă a proiectului să fie funcțională în anul 2018. Mi-aș fi dorit ca băimărenii să nu fi așteptat 25 de ani degeaba. Este un proiect dorit și meritat de întreaga comunitate și este un angajament pe care mi-l asum. Vom reveni cu toate detaliile și explicațiile cu privire la acest proiect”, a spus primarul Cătălin Cherecheș.
Centrul Acvatic va cuprinde zonă de SPA, piscine, zone de tratament și de divertisment, parcare și alte utilități necesare unei astfel de investiții majore. Proiectul tehnic urmează să fie finalizat până în luna martie 2018, urmând ca apoi să înceapă amenajarea efectivă care are termen de finalizare anul 2019.
ActualMM
Sursă foto.