Senatorul PSD de Maramureș, Sorin Vlașin, anunță că legătura feroviară dintre Maramureșul Istoric și restul țării nu va fi închisă, după ce secția de cale ferată Salva – Vișeu de Jos – Sighetu Marmației a fost, din nou, în pericol de sistare.
Potrivit senatorului, intervențiile au avut loc în contextul riscului real de izolare a zonei, cu efecte directe asupra mobilității cetățenilor, dar și asupra dezvoltării economice și turistice. În acest sens, Sorin Vlașin a solicitat sprijinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii, care și-a asumat identificarea fondurilor necesare și demararea lucrărilor de reparații pe această secție de cale ferată.
În paralel, a găsit o soluție tehnică pentru menținerea circulației trenurilor în condiții de siguranță, fără a sista transportul feroviar pe această rută. Drept dovadă, trenul 4112 a ajuns luni la Sighetu Marmației.
Vă redăm mai jos integral declarația senatorului Sorin Vlașin:
„Implicarea și demersurile importante nu se fac doar în campania electorală, ci dimpotrivă, în afara ei, de fiecare dată când maramureșenii au nevoie ca vocea lor să fie auzită.
În urmă cu câteva săptămâni mi-am asumat public că voi face tot ceea ce ține de mine pentru menținerea legăturii feroviare dintre Maramureșul Istorici și restul țării.
La fel ca și anii trecuți, Calea ferată Salva (județul Bistrița Năsăud) – Vișeu de Jos – Sighetu Marmației (județul Maramureș), singura legătură feroviară dintre Maramureșul istoric și Transilvania, era, din nou, în pericol de închidere.
Am cerut sprijinul domnului Ciprian-Constantin Șerban, Ministru al Transporturilor și Infrastructurii, pentru ca acest lucru să nu se întâmple, pentru că ar însemna izolare, cu impact semnificativ asupra mobilității cetățenilor, a dezvoltării economice și turistice a zonei.
Am obținut promisiunea că Ministrul Transporturilor și Infrastructurii va identifica fonduri și va demara cât mai curând lucrări de reparații pe această secție.
Mai mult, CFR Călători nu a sistat transportul feroviar pe această rută și a găsit soluția tehnică pentru ca acesta să fie făcut în condiții de siguranță. Drept dovadă, astăzi, trenul 4112 a ajuns la Sighetu Marmației.
Mulțumesc domnului ministru Ciprian-Constantin Șerban, domnului Mihai Drăgan, Director de cabinet al Ministrului Transporturilor, originar din Maramureș și conducerii CFR Călători.”
Menținerea acestei rute feroviare este esențială pentru Maramureșul Istoric, fiind singura legătură directă pe calea ferată cu Transilvania.







