Indiferent ce spun adversarii politici ai primarului Cătălin Cherecheș, există o evidență pe care trebuie să o recunoască: orașul și-a schimbat complet înfățișarea, a progresat vizibil, este înscris pe o linie ascendentă, are un program coerent de dezvoltare pentru următorii ani.
Cetățenii simt asta, fac zid în jurul primarului, îi sunt alături și în situația dificilă pe care o traversează. Popularitatea lui este imensă, oamenii îl judecă după ce a făcut și ce are de gând să facă pentru ei și orașul lor. Nu au ieșit în stradă să protesteze organizat, chiar dacă au fost invitați de unii și alții, conștienți că pot fi parte la tot felul de jocuri politice. Au intuit că poate fi vorba despre acțiuni diversioniste, puse în operă de cei care nu mai acceptă ca Baia Mare să nu fie din nou la cheremul lor.
Atașamentul cetățenilor față de primarul lor se vede în toate sondajele realizate de partidele politice și sigur se va concretiza duminică, 5 iunie, în voturile majoritare pe care le va primi.
Dacă la arestarea primarului adversarii nu mai puteau de bucurie, rânjeau satisfăcuți și încrezători că absența lui din campania electorală înseamnă automat câștigarea alegerilor, pe măsură ce au conștientizat că lucrurile nu merg în direcția dorită, și-au dat seama că nici în condiții speciale nu pot să-l învingă. Au aflat un adevăr pe care cetățenii îl știau demult. Pe acest front bătălia s-a sfârșit înainte ca ea să înceapă.
Singurele speranțe ale politrucilor locali și centrali se leagă de Consiliul Municipal. Dacă alegătorii le vor interzice accesul spre scaunul primarului, ei speră că vor controla instituția obținând un număr mare de consilieri. Adică vor putea stopa proiectele și acțiunile primarului având suficienți cozopleni, gligani, brăgari, tătari, țâgârlași, bizăi, herțegi, care să asculte indicațiile primite de la liderii politici.
Pericolul e real, dar există soluții pentru ca el să nu producă efecte. Un primar înconjurat de o majoritate ostilă, comandată din altă parte, care acționează în funcție de interesele unora, va fi legat de mâini și de picioare. Lui îi va fi imposibil să-și ducă la îndeplinire programul prezentat alegătorilor. Da, se poate constitui o astfel de majoritate, chiar dacă, teoretic, ea ar trebui să fie imposibil de realizat datorită adversității dintre PNL și PSD.
Apă de ploaie. Dacă vor avea ocazia, vă asigur că vor uita de toate rivalitățile și își vor da mâna pentru înjghebarea unei noi alianțe monstruoase pe plan local, care să acționeze împotriva primarului Cătălin Cherecheș. E mai important ciolanul decât principiile și culorile partidelor.
Cum și de ce a apărut Coaliția
Ideea formării unei coaliții care să se poată lupta de la egal la egal în alegeri cu principalele partide a apărut după alegerile locale din 2012. Cătălin Cherecheș a câștigat la o diferență zdrobitoare, obținând o victorie unică pe plan național, dar el a intuit corect că nu-i va fi ușor, chiar dacă era candidatul USL.
După alegerile parlamentare s-a derulat proiectul de ruptură dintre PSD și PNL, concretizat prin dispariția USL și asocierea vechilor dușmani, PNL și PDL. Ca să nu fie acuzat că a înclinat spre una din tabere, primarul a preferat să treacă la UNPR. I-ar fi convenit de minune postura de independent, dar, în condițiile de atunci, asta ar fi însemnat o greșeală pentru că o parte din proiectele aflate în derulare ar fi putut rămâne fără finanțare. În plus, în Consiliul Local ar fi rămas la cheremul aleșilor politici.
Forțat de împrejurările potrivnice, atunci s-a gândit Cătălin Cherecheș la constituirea Coaliției pentru Baia Mare și participarea ei la alegeri. Era convins că politicienii vor întâmpina cu ostilitate ideea, că vor lupta cu ardoare împotriva transpunerii ei în practică, dar n-a abandonat-o nicio clipă, așteptând momentul favorabil să treacă la acțiune.
Cu abilitate și ajutat de împrejurări, primarul a reușit în primii doi ani să aibă susținere pe majoritatea proiectelor propuse. Apoi, prin autodizolvarea PPDD și cu ajutorul celebrei Ordonanțe 55 a Guvernului Ponta, care permitea aleșilor locali să se transfere la alt partid fără să își piardă mandatul, s-a constituit un grup de consilieri fideli executivului.
Probleme au apărut spre sfârșitul anului trecut, apropierea alegerilor radicalizând pretențiile PNL și PSD. Se cunosc prestațiile consilierilor celor două partide, obligați să respecte indicațiile primite de la șefii lor, boicotând sau respingând proiecte vitale pentru comunitate.
PNL și PSD au simțit pericolul
N-a fost ușoară nașterea coaliției, ba am putea spune că s-a dovedit a fi neașteptat de grea. Legea electorală prevede că o coaliție sau asociație trebuie să cuprindă cel puțin două partide pentru a putea participa la alegeri. Consultările cu partidele vizate au fost dificile. Liderii locali ai PNL și PSD și-au dat seama că apariția coaliției condusă de primarul Cătălin Cherecheș va constitui un obstacol greu, dacă nu chiar imposibil de trecut, în drumul spre primărie.
Ca să facă alianță cu o filială locală a unui partid, oricât de mărunt ar fi, Cherecheș avea nevoie de acceptul conducerii centrale. A făcut numeroase drumuri la București și nu o dată i s-au închis ușile. Pare paradoxal ca șefii de la centru al unui partid oarecare, de care n-a auzit nimeni, să refuze oportunitatea de-a avea pentru prima dată reprezentanți în consiliile locale sau în cel județean. Dar nu trebuie să ne mire, pentru că politrucii din Baia Mare au transmis la centru intențiile primarului, astfel că s-au luat măsuri speciale de apărare.
Elocvent este cazul PER, dispus în prima fază să intre în coaliție, după care a cotit-o brusc și a declinat intenția. Ecologiștii nu s-au schimbat peste noapte, ci în urma intervențiilor șefilor PNL, via Cristian Anghel, după ce au primit asigurări de la copreședinții Gorghiu și Blaga că la alegerile parlamentare vor avea câteva locuri eligibile pe listele liberalilor, dacă îl refuză pe Cherecheș. Și l-au refuzat. Nicio negociere nu a fost lipsită de peripeții de aceeași natură, dar până la urmă s-a reușit constituirea coaliției și înscrierea ei în competiția electorală.
Câștigarea unei primării de municipiu reședință de județ e deosebit de importantă pentru principalii actori de pe scena politică. Se știa și în București, nu numai în Baia Mare, că primarul Cherecheș nu poate fi învins, indiferent pe cine vor arunca în competiție PSD și PNL. Ca să nu piardă Baia Mare pentru încă patru ani, ambele partide i-au sugerat să candideze din partea lor, dar au fost refuzate categoric.
După constituirea coaliției (cu aportul UNPR și al PSRO), s-a aprins becul roșu de avarie la sediile centrale ale PSD și PNL. Imaginea dezastrului le-a apărut în față. Nu numai că vor pierde postul de primar, dar vor rămâne doar cu câteva mandate de consilier, Coaliția pentru Baia Mare, trasă de locomotiva Cherecheș, asigurându-și majoritatea. A fost momentul în care s-a dat semnalul deraierii locomotivei cu orice preț, indiferent de consecințe, pentru că i-a cuprins disperarea care, de cele mai multe ori, s-a dovedit că reprezintă ultima soluție a proștilor.
Șpan a fost doar o rotiță în diabolicul mecanism politic
Niciodată Cătălin Cherecheș nu i-a acuzat pe procurorii DNA că ar fi acționat la comandă politică. Spun asta pentru că au circulat prin presa locului tot felul de speculații menite să inducă în rândul băimărenilor ideea că primarul ar avea ceva cu legea și cu oamenii care o aplică. Nu, primarul a avertizat de la început că este victima unor înscenări puse la cale de către politicienii locali, cu acordul total al celor de la centru.
Ei sunt cei care au căutat cu disperare un motiv pentru care DNA să-l zdruncine serios pe primar. N-au găsit pentru că nu aveau ce. Atunci au apelat la serviciile infractorului Cristian Șpan, dispus, așa cum am arătat de câteva ori, să facă orice ca să-l înfunde pentru a nu mai restitui împrumutul enorm luat de la Cherecheș, dar și ca să beneficieze de un tratament special din partea procurorilor în dosarele pe care le are. El a colaborat cu liberalii de mai multă vreme pe acest subiect (discuții, întâlniri de taină, promisiuni, bani pentru EMaramureș, tehnică de înregistrare), așteptând momentul potrivit.
În decembrie 2015, Șpan a formulat un denunț la DNA împotriva primarului. După refuzul de a candida din partea partidelor politice și după denunțul infractorului, Cătălin Cherecheș și-a dat seama că este supravegheat cu mare atenție. S-a întâmplat să le și spună de câteva ori celor care îl urmăreau, că se simte mai în siguranță datorită atenției cu care îl înconjoară.
În aceste condiții, mai poate crede cineva că a acceptat să primească mită în biroul din primărie de la un individ periculos, de care s-a convins că nu poate avea încredere în el? Cu asta numai liberalii din jurul șerpașului Țâgârlaș pot fi de acord, un om normal refuzând să accepte așa ceva.
Maurul Șpan și-a făcut datoria de ticălos arvunit de niște derbedei politici. Cherecheș a fost arestat și împiedicat să participe în campania electorală, iar Coaliția pentru Baia Mare a rămas fără conducător. Strașnică lovitură. Procurorii, care adulmecau de mai multă vreme urmele primarului, au fructificat pleașca de la Șpan, că oricum nu aveau alte motive să-l rețină. Și uite așa au mai instrumentat un dosar de primar. Nu ai ce să le reproșezi în această situație, ei doar au profitat de conjunctură.
Fără uneltirile liberalilor fiți siguri că denunțul lui Șpan ar fi stat mult și bine la DNA din lipsă de probe. Dar Șpan și derbedeii pomeniți au acționat exact atunci când credeau că îi vor da lovitura fatală primarului. N-au reușit pentru că a apucat să-și depună candidatura și din momentul acela au început să nu mai fie siguri pe ei.
Au contestat listele, candidaturile, partidele, în speranța că vor scăpa de Cherecheș și de Coaliția pentru Baia Mare, dar n-au reușit decât să ciuntească lista cu propunerile pentru Consiliul Județean.
Doar băimărenii pot susține inițiativa primarului
Cătălin Cherecheș va câștiga detașat alegerile, chiar dacă nu a fost prezent fizic în campania electorală. Rezervele de încredere conservate în cetățenii orașului se vor dovedi mai puternice decât vorbăria fără noimă a candidaților, ce promit veritabile fantezii de fiecare dată când își deschid gura. Dar, de data asta, situația e infinit mai grea decât în urmă cu patru ani.
Cherecheș le cere băimărenilor să voteze candidații Coaliției pentru Baia Mare, ca să aibă sprijin în Consiliul Local, altfel îi va fi imposibil să-și pună în practică programul. Știe că nu va putea conta pe niciunul dintre reprezentanții celor care au orchestrat acțiunea menită să-l scoată din viața publică pentru o perioadă. E imposibil de închipuit că victima va fraterniza cu călăii.
Partidele sunt conștiente că au pierdut deja bătălia pentru primărie, așa că se concentrează pe Consiliul Municipal. Toți politicienii au interes ca inițiativa băimăreană, unică la nivelul țării, să nu reușească. Dacă va câștiga coaliția băimăreană, se va crea un precedent periculos pentru toți politrucii, care sigur va fi experimentat și în alte locuri, deoarece peste tot încrederea în politicieni este cel mult la nivelul picioarelor broaștei.
Unde mai pui umilința de care vor avea parte partidele, după ce vor pierde alegerile în Baia Mare, în situația atipică de aici, în fața unui candidat împiedicat să participe în campanie și a unei formațiuni nou apărută. Sunt lucruri greu de imaginat, darămite de suportat. Dar nu vor avea ce face, se vor resemna, după care, uniți în gânduri și simțiri vor porni lupta pentru distrugerea coaliției.
Singurii care pot salva Coaliția pentru Baia Mare sunt cetățenii orașului. Dacă doresc ca Baia Mare să se dezvolte, să meargă pe drumul pe care a pus-o primarul Cătălin Cherecheș, atunci trebuie să-i asigure acestuia o majoritate confortabilă în Consiliu Local. Nu-i un lucru greu de realizat. E suficient să se uite la candidații propuși de Coaliția pentru Baia Mare și să-i compare cu ceilalți, indiferent de unde provin.
Vor sesiza cu ușurință că între Teodor Ardelean, Mariana Pop, Gabriela Hofer, Ioan Mureșan, Ștefan Lupșa sau Vasile Deac, și ceilalți candidați propuși de partide, este o diferență enormă de valoare pe toate planurile. Băimărenii trebuie să arunce o privire pe programele electorale ale competitorilor și sigur vor sesiza deosebirea dintre realitate și imaginație, dintre fapte și vorbe.
De departe Coaliția pentru Baia Mare a fost cea mai activă în campania electorală. De fapt, candidații ei le-au cerut oamenilor să vadă și să judece ce a făcut primarul Cătălin Cherecheș în acest mandat și ce va face în viitor alături de ei. Spre deosebire de ceilalți competitori, le-au arătat realizări concrete, proiecte finalizate, n-au trebuit să-i mintă și să le vândă iluzii.
Duminică, băimărenii care țin la orașul lor și sunt interesați de viitorul lui, trebuie să iasă la vot, pentru că prima condiție a victoriei este participarea. Se spune că acolo unde există unitate, există întotdeauna victorii. E un adevăr pe care alegătorii băimăreni îl cunosc și sigur vor ține seama de el. Pentru că nu au niciun motiv să se întoarcă acolo de unde au plecat în urmă cu cinci ani.
Se spune că istoria mai face câteodată pași înapoi, dar băimărenii sunt obligați să privească și să meargă înainte cu încredere, conștienți că aceasta e calea.
Grigore Ciascai