AcasăActualitatePoliticVasile Boitor: ”Pentru agricultura românească PSD propune trei piloni și cinci direcții...

Vasile Boitor: ”Pentru agricultura românească PSD propune trei piloni și cinci direcții strategice”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Soluțiile PSD pentru agricultura românească cuprind trei piloni strategici: finațare justă și eficiență prin uilizarea tuturor surselor de finanțare disponibile: buget național, fonduri europene, credite, alte surse de finanțare; securitate alimentară asigurată de produse proaspete pe masa fiecărui român și procesarea în țară a materiei prime; durabilitatea activităților agricole prin venituri sigure pentru fermieri, investiții durabile, sprijin pentru tinerii fermieri, programe pentru fiecare sector de activitate a declarat primarul comunei Asuaju de Sus, Vasile Boitor, candidatul PSD Maramureș pentru Senatul României la alegerile din 6 decembrie 2020.

Prima din cele cinci direcții propuse de PSD pentru agricultură este susținerea corectă și eficientă a sectorului agroalimentar – prin Programul național „Produse Proaspete în fiecare casă. Vor fi livrate produse proaspete prin intermediul unei aplicații inteligente către școli, spitale, unităti militare, așezăminte sociale, persoane vulnerabile și astfel vom avea fermieri puternici prin stimularea asocierii producătorilor locali în cooperative agricole. Se urmărește creșterea subvențiilor din agricultură până la 420 euro/ha până în anul 2024 și stimularea activității tinerilor din mediul rural după perioada de instalare. Se are în vedere și acordarea de sprijin de 500 lei/lună/ angajat timp de 6 luni pentru susținerea investitorilor și menținerea locurilor de muncă, dar și susținerea activității în zootehnie, în criza economică. Totodată, se va realiza subvenționarea cu 50% a achiziției de sămânță certificată pentru anul agricol 2020-2021, dar și subvenționarea crescătorilor de animale din zona montană, cu condiția să desfășoare activitatea la peste 1.500 m altitudine, minim 3 luni/an dar și subvenții pentru, pentru 3 luni pe an, pentru fiecare pescar.

A doua direcție strategic se referă la investiții durabile în sectorul agroalimentar prin încurajarea activităților în zona montană: centre de colectare lapte, lână, fructe de pădure; stână montană, centru procesare carne și lactate; sprijin pentru agricultura locală prin subvenționarea de abatoare de capacitate mică în ferme, fabrică de spălare și condiționare lână. ”Vom acorda granturi pentru sisteme fotovoltaice prin susținerea instalării de panouri solare pentru producerea energiei electrice, acordând suma de 15.000 euro/beneficiar; granturi pentru stații de biogaz – susținerea construcției de stații de biogaz pentru producerea energiei electrice, cu sume de până la 2 mil. euro/ beneficiar. Avem în vedere și susținerea industriei de inputuri – susținerea producției de îngrășăminte, PPP, etc”, a declarat candidatul PSD Maramureș pentru Parlamentul României, Vasile Boitor.
A treia direcție strategică urmărește susținerea produselor românești prin promovarea produselor și campanii de informare pentru producătorii din România, în timp ce a patra direcție strategică privește consolidarea producției autohtone pentru asigurarea veniturilor stabile.

Nu în ultimul rând, a cincea direcție se referă la un cadru legislativ coerent care să susțină activitățile din sectorul agroalimentar prin reglementarea cadrului legislativ privind arendarea, achiziția și comasarea terenurilor agricole cu protejarea investițiilor. Aici este vorba și de înființarea piețelor asociative pentru produsele obținute în sectorul agricol (U.A.T +producători), dar și completarea cadrului legal de constituire și divizarea Organizației Utilizatorilor pentru Apa de Irigat. Se dorește reglementarea accesului fermierilor la locurile de pășunat, reducerea efectivelor de mistreți la o limită care să nu pericliteze siguranța activităților agricole și înființarea „bursei de animale” care să permită vânzarea, prin licitație, a reproducătorilor din rasa pură, pentru toate speciile de interes economic. PSD propune reglementarea programului social național bazat pe activități de pregătire de scurtă durată pentru lucrătorii din agricultură, în parteneriat public-privat și îmbunătățirea legislației privitoare la aplicarea stării forță majoră în agricultură. PSD știe și poate să guverneze bine!, susține Vasile Boitor, candidatul social-democraților maramureșeni pentru Senatul României la alegerile din 6 decembrie.

*Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT; Executat de: SC Spectral Agency SRL; Cod mandatar financiar: 11200020
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA